toate lucrurile sunt cum le-am lăsat: unele în priză, altele-n disfuncție,
nimicuri indispensabile
habitusului
haosului
casnic.
toate-mi transmit același mesaj: acum e momentul.
acum e momentul nostru
de recrutare senzorială
după o zi plină de oameni.
noi îți dăm de lucru,
te salvăm de tine.
îți stăm la discreție (nu ca ideile fixe),
fără concurență
în obsolescență
și utilitate.

sunt mâna la vedere
de pe taste,
uneori, creierul din spate.
granule de mălai, cristale de zahăr, boabe de cafea, orez,
firimituri de pâine
în zone greu accesibile,
fără solidaritatea de-a compune
o imagine.
mi-e inima cât un purice pixel,
fața, constelație:
aici, pe desktop,
I am in the safest
self quarantine.