portret de grup: anonInimi

0

iulie 5, 2017 by admin

Păreau să aibă vârste apropiate. Fizionomiile severe închideau persoanele din imagine în linii refractare la telegenie. Trei bărbaţi între 30-35 de ani şi două femei în jur de 40. Femeile stăteau una lângă alta în stânga cadrului, nu la mijloc, flancate de sexul opus, aşa cum se face pentru obţinerea echilibrului între genuri. Toţi cu experienţa neplăcută de viaţă pe feţe, cu ţinute casual spre neglijente, blugi şi tricouri lejere, ca după o zi de muncă obişnuită, nimic din blazoane, mesaje obscene, tatuaje, geci de piele, ţinte rebele, doar braţe goale şi puternice, deprinse cu greutăţile; una dintre femei îşi ţinea palmele la ceafă, ca şi cum şi-ar fi încadrat voluntar capul între ghilimele unghiulare, o imitaţie a unei alte existenţe cu care nu se identifica nici cât negru sub unghie; cealaltă avea mâinile încrucişate pe piept şi capul înclinat într-o parte, în semn de nerăbdare, şi buzele supte. Bărbatul brunet, genul lumber, îşi ţinea mâinile în buzunare. Cel mai înalt dintre ei avea braţele pe lângă corp, uşor curbate în robusteţe, şi barbă de doar câteva zile. Mai era şi cel care nu a apucat să îşi potrivească pălăria, părea că declicul aparatului l-a surprins cu capul aplecat, sau poate aşa a vrut el, să nu i se vadă faţa plină de lehamite, ca a celorlalţi. Nimeni nu se sinchisea de nimeni, dar ceva trebuie să-i fi adus împreună, poate ura de sine manifestată prin dispreţul suveran faţă de duplicare. Puteau fi oricine: oameni necunoscuţi plătiţi pentru o reclamă proastă la un produs, o formaţie obscură, dezamăgită de stângul cu care porniseră în carieră, militanţii unei cauze prea înalte, actori de mâna a doua într-un serial, dar puteau la fel de bine să facă parte din aceeaşi familie, fraţi sau veri care nu obişnuiesc să ţină legătura din diverse motive. Absenţa vârstei a doua sau a treia era o mică problemă, infirma principiul generaţiilor diferite reunite de părinţi, doar ei sunt cei care ţin morţiş la portretele de grup, iar copiii nu participă niciodată cu bucurie, doar se conformează pentru a deveni amintiri frumoase. Aşa că toţi puteau fi rezultate mature refractare la felul în care este înţeleasă fotografia la comandă sau fericirea afişată pentru a fi convingătoare. La minciuna deturnată în adevăr pe motivul acceptării majoritare. Nici o mână pe umărul celuilalt, nici o apropiere a capetelor, nici un zâmbet de complezenţă, de salvare a aparenţelor, fiecare sfida cum putea conceptul de integrare şi relaţionare în spaţiu, deşi stăteau unul lângă altul, ca la evaluarea frontală colectivă dintr-o instituţie cu servicii de proastă calitate. Dar cineva a vrut să scoată apă din piatră seacă: a căutat efectul vizual care să compenseze atitudinea neprietenoasă a subiecţilor. Deşi alb-negru, imaginea avea un efect mult prea metalic, cel mai probabil din intenţia de a-i transforma pe blazaţi în tipare mai dure, mai inadaptate, mai interesante, cu priză, cum se zice, numai că tot ce pare metalic mă duce cu gândul la înseriere, la tiraj, aşa cum făceam în liceu la orele de gravură, ba mai mult, mi-era greu să spun dacă aveam pe ecranul din faţa ochilor clişeul sau pozitivul unei gravuri, dacă fusese folosită tehnica tiparului înalt sau a celui adânc; pntru mine, ei erau naturalul dezinteresat de efecte speciale, care opune rezistenţă, prin nespectaculosul lui, manipulării hiperrealiste. Dar trebuia să îi accept aşa cum erau, mai întâi de toate supoziţiile: cópii care precedă originalele, puse în circulaţie mai mult în virtual decât în virtute, decât în carne şi oase, ca toate pretinsele vedete şi ca noi toţi, de altfel, în fotografii care fură aura indicibilă a realului într-o infracţiune de secundă. M-ar fi putut ajuta dimensiunile: dacă erau mari, eliminam ipoteza gradului de rudenie, fiindcă nici o familie sănătoasă la cap nu pune afişe cu ea însăşi pe pereţi, cu excepţia clanurilor sau dinastiilor totalitare. Nu m-am îndurat să pierd timpul accesând fiecare link din istoricul pe ultimele trei luni, să descopăr mai multe informaţii, mai ales că dădusem de imaginea asta întâmplător, într-una dintre rătăcirile mele virtuale; nici măcar nu mai ţin minte cuvintele de căutare, oricum, cadrul avea ceva din Sons of anarchy, dar nu cu personajele imbatabile, gata făcute, ci cu actorii descoperiţi, dinainte de asumarea rolurilor, din faza de selectare a resurselor proiectului. Şi mă bucur de fiecare dată când întâlnesc necunoscuţi din categoria anonimilor, aşa cum sunt ei de multe ori, alteraţi prin post-producţie, care încă mai au o cauză şi o inimă: anonInimii şi anonInimile mele.


0 comments »

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

noiembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Oct    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930