3

mai 1, 2020 by admin

alergi închis în spațiul sonor dintre două căști, după ce ai dus dorul de ieșire
săptămâni întregi.
spui în mesaj că muzica îți imprimă ritm constant și te-abate de la vraiștea internă,
dar mie mi se pare că alergi atât de indecis, pierdut în peisaj
ca-ntr-un poem de M. Ivănescu, în care nu mai știi de unde ai plecat și unde ai ajuns,
obosit de claritatea luminii în exces, proiectată pe un jilț așezat suprarealist în parc,
când tu visezi să urci fără echipament,
cu mantie roșie și scaunul pliant,
enjoying the silence în stil retro (depeche mode).
condiție fizică spre zero,
temeri în rulaj, durerea persistentă de genunchi,
roata bicicletei mișcându-se în golul memoriei involuntare, aruncată în iarbă de fostul băiat
care-a intrat cu capul în wallpaper
când încă mai credea în paradis:
spițele indistincte în viteză se desfac, revin la locul lor, cuvântul „spiță” are efect eject,
nivel de agitație în creștere, aceeași care te împiedică să te maturizezi – cortex umed, ca cimentul în stand by, înainte de turnare
în formă fixă,
după planul de construcție
negândit de tine.


3 comments »

  1. white noise spune:

    foarte bun textul ăsta, foarte! dar aș tăia depeche mode, e in plus (sau cum nu mi-a plăcut niciodată muzica lor , prefer să nu-i întâlnesc prea des)

  2. white noise spune:

    am mai lasat un comentariu, dar nu e…

  3. admin spune:

    Mi-a plăcut tare mult video-ul lor, toată adolescența voiam să bat munții cu scaunul pliant după mine, ce să fac. Cum e un video cult pentru anii 80, chiar dacă nu ne place muzica, referirea la formație dă o idee despre imaginea pe care o am în cap.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

iunie 2020
L Ma Mi J V S D
« mai    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  

Comentarii recente