Când i-e dor de oameni, le devorează imaginile. Realitatea fluctuează în relaţii pasagere, cada e la fel de alunecoasă. Nu se moare doar într-un vehicul în mișcare. Riscul de accidente creşte în baie, în timpul spălării temporare de păcate. Unii aleg spontaneitatea confesivă, alţii produc complicaţii retorice la naştere, să poată fi mai uşor secretizată. Fericirea extravertită refuză orice discreţie. Dar lucrurile se îndreaptă inevitabil spre dezordine. Soldatul pleacă şi nu se mai întoarce nici în unitatea, nici în umanitatea lui, aşa cum îl știau la ultima îmbrăţişare dinainte de despărțire. Întâi își oferă serviciile, apoi viciile. Așa cum se întâmplă cu noi toți, de altfel.