știu ce crezi când mă vezi, te-aștepți să recurg la lacrimi să te impresionez,
să-ți influențez decizia pe ultima sută de metri, să fiu la fel de manipulatoare
ca politicienii, ei știu perfect și masa, și fluidul de manevră (ce știre a făcut Băse când și-a stors picătura-n colțul ochiului!);
acum fake-ul comportamental cedează în fata informației, acum știm că
există mai multe tipuri de lacrimi:
reflexe (reacții la insecte, ceapă, fum, lumină, substanțe chimice toxice),
bazale (lubrifiere și protecție),
psihogenice (emoții diverse, peste o sută de modele microscopice, nu doar bucurie și tristețe),
că toate conțin uleiuri, anticorpi și enzime,
că psihogenicele au și anestezic
iar compoziția chimică e aceeași ca a salivei.
chiar și asa, experiența ne spune că tot cele de crocodil te scot din situatiile pe muchie, fiindcă: forță de convingere, talent histrionic, calcul rece.
n-am vrut să te impresionez, doar să emit o concluzie, bazată și pe experiență, și pe informație:
pe 10 august, lacrimile reflexe au fost cele care i-au pus la pământ pe oameni.
știu că nu ăsta-i adevărul pe care ei îl așteaptă, că nu va constitui o probă la dosar,
iar faptul că în lume există mai multa poezie decât justitie, cum crede Paul Auster,
nu ajută pe nimeni.