realitatea îți oferă doar lacul de salvare

2

august 31, 2019 by admin

o absență subită și-o barbă de câteva zile
nu adaugă nimic la datele coroborate indirect despre tine
prin poze, postări și mesaje
doar îmi confirmă că eul trebuie să fie, din când în când, un caz de dispariție (nu pe cale de dispariție, cum prost s-a interpretat)
ca-n 2666 al lui Bolano, cu Archimboldi ștergându-și urmele prin lume
sau omul Elena Ferrante: e destul că scrii, de ce-ar trebui să te și arăți, să demonstrezi că ai un anume gen.
singurul lucru concret de la tine e o carte de vizită, fără QR code.
ca să te cunosc, ar trebui să-ți scotocesc prin istoric,
să-ți organizez un flagrant,
să campez ilegal în locurile tale de vacanță preferate,
să te găzduiesc pe-o saltea cu cea mai bună spumă de memorie
chiar dac-aș fi un scafandru care caută victima
ghidat doar de zvonuri media și apeluri false.


2 comments »

  1. Atît de familiar. Îmi aud vocea în alte ferestre.

  2. admin spune:

    Mă bucur. Răspunsul tău este versul unui poem încă nescris.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

decembrie 2024
L Ma Mi J V S D
« mart.    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Comentarii recente