dacă nu ştii pe ce lume trăieşti, eşti un om pierdut, îmi spun congenerii cu CV-uri impecabil construite.

nu-mi ia decât câteva minute să demonstrez

că oricine sau orice are mai multe date decât mine

despre ceea ce mi se întâmplă într-o zi obișnuită

începând cu camerele de supraveghere din locurile publice, care stochează dovezi, răspunsuri netrucate la toate întrebările

în cadrul unei posibile anchete (o să comit vreodată un act suprem de (t)eroare

să mă pot cunoaște pe de-a-ntregul?):

cum arăt când nu merge bancomatul, cum arată indecizia în fața rafturilor pline

de mereu atrage atenţia unui angajat din hipermarket,

cum arăt când mă măsoară, în predare, zeci de perechi de ochi

și tot felul de ipostaze la care, în mod normal, nu te gândești dacă nu te-ai afla în fața unei provocări sau ironii identitare;

nici în casă lucrurile nu stau mai prejos: calculatorul mă anunţă când produsele adăugate la categoria favorite

sunt pe cale să se epuizeze

îmi arată și ce-ar putea să-mi placă, pe lângă ceea ce deja îmi place

youtube şi deezer mă scutesc de timpul de căutare a melodiilor

pe criterii de afinitate între genuri ale căror nume nu le pot reține

contraCV-ul se construiește pe importuri masive de date

care n-au ce căuta în câmpul muncii.

mie îmi convine de minune, resimt din nou factorul surpriză în viață

atât de absent când ne oferim noi înşine sarcini, favoruri

sau concesii;

sincer, e greu cu atâtea opţiuni la-ndemână

dar în tot haosul, și-un bine:

sunt ofertată de internet cu o insistenţă

care întrece grija părintească