nearondați

0

iulie 10, 2019 by admin

nearondați de nimeni, banali, necalificați 
pentru susținerea unor cauze sociale și civice pe termen lung, învățăm din mers ceea ce școala a omis să ne ofere.
15 minute pe zi ieșiți din raza de acțiune a erorii în comunicarea social media:
calme, neaservite figuri, 
cu vigilența împământată în același loc din pavaj.
voința nu trebuie să se audă, ține de perseverență și vizibilitate, cererile și convingerile sunt aceleași, dictate de bun-simț, care nu-i nici de stânga, nici de dreapta. 
în spațiul în care ar încăpea o masă a tratativelor, am devenit atracție locală pentru grupuri de turiști, 
dar se circulă extrem de bine, zona își păstrează marea calitate a descongestionării, unde întotdeauna e loc de mai mult, de mai mulți, de mai bine. 
12.00 nu e ora marilor audiențe, ni se alătură cine și cum poate, fiecare își dezamorsează în tăcere frustrările personale care ar putea slăbi coerența cauzei comune. 
suntem sub incidența legii când vine vorba de îndatoriri și pedepse, complet în afara ei când statul ne lasă de izbeliște, când zeloșii politruci introduc pe ordinea de zi inițiative nocive pentru descurajarea protestelor și a libertății de expresie.
avem autorizație de protest, dar nu ne facem iluzii: autoritatea noastră e un proces mereu în construcție
ca recunoștința între generații, pe care ei au vrut să o transforme în cea mai absurdă lege.


0 comments »

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

aprilie 2024
L Ma Mi J V S D
« mart.    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  

Comentarii recente