lucruri beton

0

ianuarie 16, 2020 by admin

ce m-aș face fără obiecte, alibiurile mele pentru lene, construite fără stări de culpă, de dragul utilității și-al prezenței.
o inimă sănătoasă la fel de utilă malaxează emoțiile ca tamburul betonierei de pe camionul pe care îl văd în fiecare zi, în fața magazinului cu materiale de construcție.
cuva se învârtește oricum și oriunde, indiferent de opririle la semafor, pe timp de zi sau de noapte.  cea care dictează e urgența chimică:
ciment învârtit cu tandrețea unui cântec de leagăn în jurul proprei axe, menținut constant, gata de turnarea în fundație, de unde nimeni și nimic nu-l poate urni, devenit una cu convingerile noastre,
cântec fără voce, zgomotul simplu, pur al materiei, una dintre cele mai poluante din lume, o materie care n-are voie s-adoarmă, și-așa ar trebui să facem și noi, să nu ne culcăm pe-o ureche, în ciuda toxicității noastre.
tamburul rulează fără oprire pe caii putere modești ai motivației, ai dorinței confuze, perfect adaptați la aglomerarea urbană, la răbdarea de fier,
mereu în mișcare de rotație, mai aproape de stele decât am crede


0 comments »

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

mai 2024
L Ma Mi J V S D
« mart.    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Comentarii recente