Una dintre cele mai frumoase fotografii pe care le-am văzut în ultima vreme. Poemele de pe Zidul lui Dan Perjovschi din Sibiu s-au șters deja de la ploaie, dar a rămas imaginea cu o secundă plină, împlinită într-unul dintre cei mai liberi oameni, perfect deschisă într-o îmbrățișare sau crucificare voluntară pe un fundal scris. Nu cred că timpul se putea dilata mai frumos ca în contextul ăsta. Ți se face dor de fotografia adevărată, care captează frumusețea în energia ei necontrafăcută, necomandată, nedirecționată spre obiectiv cu Uitați-vă aici!, sau Nu clipi!, sau Fii mai vesel!. Lăsați lucrurile așa cum sunt, lăsați-le să clipească în ritmul lor, lăsați scrisul să vină la mine.

foto credit: Cristina Drăghici