impotență

0

noiembrie 10, 2019 by admin

viteza de navigare
permite înhățarea prăzii din mers
deasupra capcanelor etice, culturale, geografice
fără să fii prădător
din instinct,
de profesie.

vinovăția motivează mai bine decât dragostea
în antropocen:
exercițiul ratat de voință,
austeritatea.
pseudostilizarea
trebuie să scape odată pentru totdeauna
de numele ikea.

nimic nu mă face mai puternică, nu mă-mputernicește.
legea ne obligă la dotare
cu obiecte pe care nimeni nu a fost instruit
să le folosească:
trusa de prim-ajutor,
extinctorul din hidrantul
cu sticlă de muzeu.
senzorii de fum ne-ntrec în autonomie:
ne dau startul la fuga rușinoasă, dar sănătoasă
din calea catastrofei.

lucrurile depind mult mai puțin de noi
decât noi de ele:
multipla lor funcționalitate
vs. serviciile noastre de mentenanță.

lost in translations,
pierduți printre obiecte
și cifre care se schimbă
de la un minut la altul
în timp real.

cineva să ne asigure cadrul legal
și pentru impotență.


»

0 comments »

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

octombrie 2024
L Ma Mi J V S D
« mart.    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Comentarii recente