nu mi-a plăcut niciodată frigul. dar dacă tot a venit, nu o să spun cât e de urât, fiindcă mania de a-l judeca îmi aparţine în exclusivitate. extremităţile reci nu pot fi puse, într-o primă fază, decât pe seama circulaţiei periferice proaste.

reacţia negativă faţă de natură e un resentiment pe care nu mai vreau să-l asum.

o mână îngheţată privită îndeaproape devine o cursă narcisică, te-atrage în direcţia lamentării.

adevărata cauză se explică pe măsură ce se multiplică: absenţa mănuşilor (lipsa de precauţie), vorbitul prea mult la telefon în plină stradă (dependenţa de tehnologie/gura spartă), lipsa buzunarelor de la haină (defect de croitorie) sau aşa-zisa boală a mâinilor reci.

știu ce măsuri să iau în viitor, dar mi-e lene. o altă iminenţă cenuşie.