soarele
atinge corpurile
marcate de complexul brânzei,
deși experimente neurosociale serioase
arată că mintea preferă taman albul
rasei dominante.
divergența dintre trup și minte
precedă conflictul de opinie:
cum să nu te-apuce mila?
atâta energie irosită
în capcane cognitive,
atât de costisitoare
dezvățarea (în sau de sine?)

pot spune în milisecunde
cine va dormi neîntors,
cine va avea nopți de coșmar
prin pigmentarea forțată – apropo, celulita nu dispare dacă-i închizi culoarea naturală.

de asta îmi place vara:
cogniție leneșă, imună la
noutate.
expunerea benevolă pe nisip
dizolvă simțul ierarhic;
te întinzi, o binemeritată pauză
de la selfie.
e ca și cum homo erectus
a obosit de atâta suprematism
printre celelalte forme de viață.

abandonul consimțit pe nisip
pare Căderea potrivită,
perfect amortizată.

aproape uit că sunt un mesaj pierdut printre hashtaguri,
un utilizator depășit de biometrie
și alte aplicații concepute pentru a crea
nevoi false.

iar voi, atât de inofensivi

că nu vă pot

șterge:

oameni îmbrăcați și oameni goi

în același spațiu, fără ei

versus noi.

nimeni nu mai face pe nimeni 

de rușine.

cel mai rușinos e să fii pudic

și să ai (pre)judecăți

în public.

//

paradis – premeditare ochiometrică,
fotografică
în plein-air.

paradisul – urgență
hedonistă,

același paradis sezonier,
uitat toamna și iarna,
standardizat
cu câteva stele pe hoteluri,
nu pe cer.

uite ego-ul emergent
autoplantat în mediu:
buruiana care face caz
de simbioza ei.
omul asfințește locul
cu zâmbetul pe buze,
cum știe mai bine
middle-class-ul educat
și recent.

ce-ar fi eul fără iPhone
și dovezi în cloud?

ce-ar fi viața
fără vacanțe,
fără instigări la fericire
cu followeri
și hashtag?

tot e mai bine așa
decât flori rupte
puse lângă o carte
ca să dea bine/frumos
la intelect.

uneori, rușinea-i cel mai creativ sentiment
când te afli-n treabă
sau în trend.