Regula unei economii dezvoltate este să exporte cât mai multe produse autohtone şi să importe cât mai puţin. Rata mică a importurilor este direct proporţională cu gradul de independenţă şi stabilitate a economiei respective. În poezie, regula funcţionează invers: nu poţi exporta un text sau o carte sub semnătură proprie, chiar şi în cantităţi/de dimensiuni modeste, decât prin importuri masive de informaţie sub forma lecturilor. Intelectul trebuie să aibă o bună capacitate de asimilare. I can take it real slow, if there is a lot to swallow. And there is indeed. De obicei, raportul nu ajunge la echilibru, pentru că importurile vor fi întotdeauna mai mari decât exportul. Când eşti tânăr, mergi direct pe export: crezi că simpla confesiune ajunge, umpli pagini cu nemiluita, consumi limbaj mai mult pe nemestecate, fără autocontrol, până ajungi la inflație. Apoi începe criza de idei care îți impune să schimbi comportamentul și atitudinea față de felul de a crea un text și să te ghidezi după prudența reflexivă: îţi dai seama că o confesiune nu e totuna cu categoria poetică a confesivităţii, înţeleasă ca simplu autodenunţ, ca denudare a experienţei proprii, fără filtru intenţional, conceptual sau lingvistic. Că un rezultat poetic bun nu se obține fără muncă, exact ca în câmpul muncii din viața reală. Că subiectivitatea este învelișul unei influențe care nu poate fi anulată. Așa că începi să te gândești de două ori înainte de a consuma, după o selecție mai riguroasă și în combinații cât mai fericite ale termenilor, ca într-o dietă sănătoasă.

De obicei, un text decent este un răspuns personal, poate chiar o contrareplică mai mult sau mai puțin voluntară la un alt text, dacă nu chiar mai multe. Numai cu materialul lexical importat de la alții poți produce ceva valid, nu îți face iluzia că poți inventa ceva de la zero. Because there are no truly new ideas, only new combinations of ideas that came before, creative people are always examining the world and making connections. Așa că te dedici serios importului, care poate dura ani, și abia pe urmă treci la elaborarea edificiului textual cu elementele lexicale la care ai rezonat, cu ideile care ți-au venit sub formă de adnotări (analogii, întrebări, reflecții) pe baza a ceea ce ai citit sau tradus. Totul ţine de echilibru și, mai ales, de relația între toți factorii implicați în construcție, de la cei fizici (tipul de foaie, creionul, documentul word etc.) la cei livrești și psihici, în funcție de principiul negocierii: cât denunţi şi cât enunţi, cât de eficient integrezi elemente de microeconomie (individuale) într-un cadru macroeconomic (extraindividual), ce poziţie sau opoziție iei faţă de o anumită temă sau un anumit subiect, ce materiale folosești, cât scrii și cât ștergi/tai, cât timp aloci, ce randament dai, cum te promovezi pe piață pentru a te vinde la un preț care nu e stabilit de tine.

artist: Luis Camnitzer