slavă internetului, obiectelor și tehnologiei care mă fac ceea ce sunt.
nu știu să repar o clanța stricată, un cablu ars, o țeavă spartă.
sunt dovada vie a unui raport de disproporție:
blocajul neputinței vs. toaleta care curge în neștire,
proprietar umilit de obiecte indispensabile vieții decente.
„eu” e pe avarie, nu poate/știe trece la acțiune. tot ce poate face este să înjure, să sune pe cineva priceput (în cazul în care are cunoștinte), să aștepte. să caute pe net instrucțiuni, numere de telefon utile. niciodată nu s-a priceput la metodologie, n-are de nici unele pentru reparare.
numai crearea unui cadru legal pentru impotență l-ar putea pune în priză,
n-a fost în stare să readucă la viață nici o plantă de apartament primită cadou (el e prea zgârcit să-și cumpere una, sau poate că îi seamănă prea mult).
noroc cu motorul google, îi dă numărul unei firme de mentenanță. google scade starea de anxietate, google crește stima de sine.
noroc cu omul care vine, cu trusa lui de scule.
„eului” nu-i revine nici un merit în afara de a fi deschis ușa,
fără urmă din proverbiala ospitalitate românească, doar penibila scuza că e femeie și nu se pricepe la astfel de treburi.
cât ești „tu” și cât e web în găsirea soluției practice?
funcționați împreună pe principiul diviziunii cognitive.
singurătatea nu mai poate fi romantizată.
singură, nu faci nici cât o ceapa degerată
în propria casă.