Mai târziu, în dimineaţa aceea, sau poate în altă dimineaţă, simţindu-se la fel de proastă în timp ce pleca de la acest bărbat, căutându-se din nou pe ea însăşi în viaţa lui şi negăsindu-se, apar noi confuzii. Plânge şi s-ar putea să plângă numai pentru că plouă afară (…). Apoi, pe stradă, se aude brusc un vuiet puternic din mai multe părţi deodată – câteva maşini claxonând, motorul zgomotos al unui camion uruind, alt camion din care atârnă nişte piese şi zăngănesc pe o şosea desfundată, un lucrător la drumuri folosind pickhammerul – şi vuietul pare să se formeze chiar înăuntrul ei, ca şi cum furia şi deruta ei ar fi golit-o şi ar fi făcut loc în mijlocul pieptului ei pentru acest mare zăngănit de metal, sau ca şi cum ea însăşi ar fi părăsit acest trup şi l-ar fi lăsat deschis pentru zgomot, şi-apoi se întreabă: Zgomotul ăsta chiar a intrat în mine, sau ceva din mine a ieşit în stradă pentru a face un asemenea zgomot?

LYDIA DAVIS, Defalcare. Aproape nici o amintire. Integrala prozei scurte – volumul 1, traducere din limba engleză de Luana Schidu, Editura Vellant, 2016

http://www.stanza.co.uk/sonicity/