abdicare

2

decembrie 18, 2017 by admin

Nici un act regal nu este mai singular și măreț, în sacrificiul lui, decât abdicarea. Eul se retrage cu eleganța unei cortine care știe să se dea la o parte, în ciuda greutății catifelei și a presiunilor externe. Nu e acel pas în spate al lașității, cum se crede, ci lateralitate la propriu, o formă de a te desface de pactul tău cu lumea, fără văicăreala înfrângerii personale. Identitatea și demnitatea rămân în picioare, așa că locul lăsat nu e un vid brut, ci o scenografie minimalistă a unei urme majore, plină de umbrele trecutului, de alternative ale viitorului sau, uneori, de pericolul fetișizării muzeale; o tensiune între regret și posibilitate, un interval între atunci, acum și cândva. În locul tău rămâne, totuși, o coroană de oțel pe bune, nu ca cea de la înmormântare, poate chiar o firavă opțiune, chiar dacă nimeni nu a avut curajul să organizeze un referendum prin care oamenii să fie întrebați ce formă de statalitate preferă într-o republică instaurată ilegitim, prin forță. Dar asta ține de istorie, nu degeaba cea mai mare frustrare.

Abdicare

de Fernando Pessoa

Iată-mă, o, noapte eternă, în braţele tale

Şi spune-mi că sunt fiul tău.

Eu, rege încoronat

Care de bunăvoie-am abandonat

Tronul meu de oboseală şi visare.

 

Spada mea, pentru braţele mele mult prea apăsătoare,

Din mâinile mele virile şi liniştite-am abandonat;

Şi tot aşa, sceptrul meu şi coroana – eu le-am lăsat

În anticameră, ca pe nişte locuri neînsemnate şi oarecare.

 

Iar cămaşa mea de zale, devenită prea inutilă,

Şi pintenii mei, ţinuta mea de război atât de futilă,

Le-am lepădat în coridorul întunecat.

 

Cu trup şi suflet m-am desprins de realitate

Spre a reveni în vechea noapte ce absoarbe pe înserate

Peisajul zilei, contemplat cum moare treptat.

(traducere de Dinu Flămând)

 

Instalație: Susan Zeppellini, Me and the world

Sau: abdicarea ca unul dintre cele mai frumoase gesturi, ca în poemul lui Roberto Bolano din Câinii romantici:

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

traducere de Marin Mălaicu Hondrari


2 comments »

  1. Alex spune:

    Stii ce-i mai curajos decit abdicarea? Sa mori pe tron!

    Sigur, sunt lungi discutiile, pentru ca de fapt la noi regele a fost santajat cu vietile altora. Caz in care intr-adevar pare a fi mai just sa te dai din calea tavalugului tembel.

    • admin spune:

      S-ar putea interpreta că ţii cu dinţii de scaun, aşa cum ne-au obişnuit politrucii din istoria recentă. De aceea, cred că este un act de maturitate politică să ştii (când) să te retragi, în ciuda legitimităţii pe care o ai.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

martie 2024
L Ma Mi J V S D
« mart.    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Comentarii recente