0

februarie 15, 2020 by admin

animalele nu disprețuiesc
obiectul sub care se-adăpostesc,
iar pe tine, subiect,
fie te atacă, fie te iubesc.
puiul de pisică ascuns sub un bolid
în timpul ploii torențiale de ieri
a reușit să-l facă mai prietenos,
să-l scoată, pentru câteva secunde, din starea agresiv-pasivă a obiectului de lux, cu marca lui distinctivă,
cel mai scrijelit cuvânt printre obscenități
pe băncile elevilor cu cele mai materialiste vise.
ce mult au contat secundele alea, am simțit pace și-armonie în jur,
atât cât durează duioșia liberă de orice etichetă.
nici câinii, oricât de fioroși, nu s-au ușurat până acum pe mine,
iar dacă o făceau, întâi mi-ar fi cerut din priviri acordul
ca nimeni altcineva (uman)
și jur că l-aș fi dat
și n-ar fi fost mai rău decât nepăsarea împroșcată
pe viu sau telefonic
atât de românesc, de instituțional,
cu falsa empatie a celor care spun (ba nu, mai mult lasă scris):
„vă stăm la dispoziție
pentru orice nelămuriri”.
în falsitate, oricine câștigă
prin nereprezentare
în lumea plină de prea mulți oameni
și prea puțină umanitate.


0 comments »

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

aprilie 2024
L Ma Mi J V S D
« mart.    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  

Comentarii recente