vacanță: cuvântul de ordine, sezonul marii concurențe în bifarea locurilor exotice
ideala amânare în luarea unei decizii
lipsă de așteptări, multă acceptare (de la străini și dușmani înveți cel mai mult și cel mai bine)
decuplare temporară de la efortul de mușamalizare, de la multele feluri în care ai învățat să fii mai mult responsabil decât liber.
marile metropole nu mai sunt la modă: prea cosmopolite, tot mai murdare.
zâmbetele fake pot fi depistate de oricine și totuși nimeni nu se obosește.
cura de lene iese de sub incidența păcatului biblic cu mult bronz static și-nghețată cât cuprinde, în numele frumuseții sezoniere, atât de românească în risipă, în revărsările de carne pe finele nisipuri tropicale. după verificarea noutăților și like-urilor, oamenii se ating din convenție, din datorie.

au scăzut standardele de frumusețe și dicție pentru stewardese sau nu mai știu eu cum să întâmpin frumosul? cine e spinul și cine e rana pe care o curtează, acum, că avem atâta timp la dispoziție?
ritmul de viață depinde doar de banda de cauciuc pe care ne punem produsele când ne zgârcim sau chiar n-avem bani să mâncăm la restaurante bine cotate.
să te plângi când nu mai ai restricții la libera circulație e ca și cum ai parca abuziv pe locul unei persoane cu dizabilități sau ai folosi banda de urgență de pe autostradă, altă manevră tipic românească. singurătatea umană nici nu există: în noile teorii din fizica cuantică, nici o particulă nu există de capul ei, ci numai în interacțiune cu alta. chiar și așa, nici impostura, nici ilegalitatea nu ne oprește, unfeelingness makes two of us.
timiditatea a rămas la fel de agresivă ca acum 15 ani, când nu îmi permiteam nici măcar să mă gândesc la ea, la vacanță.

P.S. titlul este o sintagmă preluată din Beckett, în traducerea V. Niculescu