mereu ceva de spus, de arătat,
de ocolit ora exactă: în piaţă, lumea se adună progresiv
şi pleacă la fel. vârful prezenţei, relativ.
doar cei cu probleme pot scăpa deodată
şi cei specializaţi în acte la distanţă.
cine sunt cei care caută soluţii mai decente decât
festivismul endemic
adevărul analfabet
cover-uri ale imnului naţional
fetişisme trâmbiţate
în portavoci?
depinde din ce tabără priveşti.
cum reuşeşti să îţi croieşti culoar printre reziduuri
fără să te murdăreşti
sub cerul îngustat de pancarte?
depinde cât de şobolan ai fost
la viaţa ta.
speculanţii mulţumii
ajung primii pe scene improvizate:
viu, viu, viu la interviu.
scandările nu lărgesc concepte adânc înrădăcinate, dar tradiţia aşa ne spune, că adevărul trebuie să doară şi în pieţe. ca şi cum femeile n-ar ţipa la naştere. pe cine să felicit mai tare?
frica ajunge mai întâi în timpan şi abia apoi în stomac.
cine nu va ceda sub presiune?
oamenii merită tot (dis)preţul, depinde din ce tabără priveşti.
nu mai e destulă maternitate Giuleşti
nici destul Colectiv în minţile noastre.
şcoala care a ars recent n-a avut copii.
oare numai victimele ne mai pot mobiliza
ca înainte?