atâtea renunțări imposibil de contabilizat, atât de rara simplitate la care ajungi după înlăturarea unor tone de balast inutil de cântărit, în anonimitatea cu adevărat constructivă,  căreia puțin îi pasă de greutatea unui nume, de luciul recognoscibil al unui afiș. pacea, captura perfectă a unei liniști privilegiate, nicidecum armistițiul ăla perfid încheiat cu semnături între părți beligerante. pacea boicotează tacit trofeele cu care se împăunează victoriile, îi place mintea eliberată de subiect, regimul consensualului pe care nimeni nu a reușit să îl instaleze, dragi laureați ai Premiului Nobel, cu tot respectul pentru numele voastre sonore, ați acceptat recompense și ați transformat-o în categorie, domeniu, interviu, curent de opinie și, la limită, post-adevăr.

pacea aduce răsuflarea ușurată după un ultimatum ratat, când fotografii nu mai seamănă cu lunetiștii, când nu mai e nevoie să se re(cu)pereze nimic în starea de lucruri așezată de la sine, fără slogan.

cea mai durabilă și constantă pace e Cernobâlul depopulat de oameni, repopulat de specii sălbatice, invadat de vegetație, șansa naturii de a învinge, de una singură,  oribilul accident nuclear. pacea începe cu autoexcluderea omului din peisaj.

pacea ar trebui să fie un preot fără sutană în afara bisericii, nu haina îl face pe om păstor de suflete, măcelarul abandonează șorțul pătat cu sângele din abator, polițistul redevine civil în afara misiunilor, medicul se leapădă de halat înainte de a ieși din spital, numai el, preotul, afișează austeritatea  pretins divină în plină stradă, în plin supermarket, pacea renunță de bunăvoie la inadecvare, consimte la indistincție vizuală, socială și identitară, tocmai de asta atât de greu de obținut, tocmai de asta atât de aproape de utopie, fiindcă de prea puține ori ți se întâmplă ca revolta, dezamăgirea și obiecțiile să ți se anuleze reciproc. Pace vouă! ni se spune în loc de salut, din politețe, din reflex.

chiar dacă  a fost confiscată de false empatii și calcule pragmatice, de firi obediente, neconflictuale și retarde, pacea stă în clipa de grație când salvarea nu mai pare o urgență în fața simplului sau crudului fapt de a fi, când nu te mai agăți de vocea ta, răgușită de propria inutilitate, când lumea nu mai are nevoie de judecăți de valoare, când nu mai contează la ce persoană (îți) vorbești, când un necunoscut îți moare/mori în brațe cu seninătate, așa cum trebuie să se întâmple, odată cu toți termenii de comparație, în câmpul deschis al unei sincerități fără consecințe, fără puncte de reper, de vedere, de vedenie, după ce ai epuizat toate căile de atac și de apărare. pacea e cel mai inspirat act de sinteză a vieții tale, zădărnicia oricărei deghizări, neutralitate lipsită de seducție, fețe fără etichete, subiecte imune la share-uire, parcare pe cea mai înclinată pantă, pe cel mai accidentat teren al vieții tale, calmul din extrasezon, mijlocul ideal de săptămână, scutit de isterie festivistă. în pace, indiferența cosmosului nu mai constituie o amenințare.

ce mai rănâne dintr-o pace care instigă la celebritate? din pacea devenită alibi?

Dacă Libertatea este un cuvânt care nu poate să tacă, așa cum spune Asli Erdogan, pacea e cuvântul care înțelege să tacă, să uite de conferințe, revendicări, sentimentul sacrificiului de sine. pace înseamnă a te simți într-un larg mai mare decât al tău, fără recuzita apelor, starea în care nimeni nu mai întâmpină și respinge pe nimeni, în naturalețea unei juxtapuneri fără criterii, poate chiar momentul ăsta, de acum, în care o femeie mignonă dintr-o țară coruptă din sud-estul Europei își binecuvântează soarta când găsește victime ale marilor orori în note de subsol, convinsă că pacea primește Omul înainte de gen și de numele pe care îl poartă, dar numai după moarte, că Premiul Nobel este o pace împotriva umanității

pace înseamnă să poți muri asistat, din proprie voință, la termenul stabilit de tine, dar legalizarea este încă un vis. pace, numele tău este Euthanasie.

imagini: Asli Erdogan, Acum nici tăcerea nu-ți mai aparține, Polirom, 2018, traducere din limba franceză și note de Nicolae Constantinescu

imagini: Jamie Wardley și Andy Moss, care au solicitat voluntari din toată lumea pentru a realiza 9000 de siluete căzute în nisip, prin folosirea tehnicii de tip stencil, incluse în instalația Peace Day în memoria soldaților căzuți în Al Doilea Război Mondial pe plaja din Normandia.