pax minor

0

octombrie 12, 2018 by admin

mai nou, victimele proiectate pe ecranele gigant ale concertelor cu mesaje politice cresc delirul mulțimilor și succesul de casă al unor trupe

pacea e dincolo de imagine și ovație, nu are nevoie de (festi)valuri în autoreprezentare

pace adevărată înseamnă să nu mai fii disputat de nimeni și de nimic, nici de frumusețe, nici de durere. să poți muri asistat, din proprie voință, la termenul stabilit de tine, dar legalizarea rămâne la stadiul de vis. pace, numele tău este Euthanasie.

pacea nu este nici familie, nici tradiție, nici loc de joacă, nici aură mistică, nici somn, poate calmul retroactiv al unei memorii încă neatinse de uitare, dar nimic din manevrele de sustragere, evaziune, autoapărare, cedare, resemnare, oboseală, izolare. cred că-i pot înțelege pe cei ce o confundă cu

asigurarea de boală sau de viață

o sărbătoare

mult așteptata ieșire la pensie

ieșirea din metaforă: cuvintele sunt întotdeauna mai prejos de fapte

o anumită calitate a atmosferei care dezvoltă meteosensibilitate

evitarea unui blocaj în (ex)comunicare

lumina nefiresc de puternică pentru un început de sezon rece

negarea colectivă a epuizării resurselor globale pentru supraviețuire

trimiterea la coș a propriului trecut

și alte forme de anemiere a ticăloșiei

prin scăderea ritmului de lucru, care poate la fel de bine să fie lene, sau o imitare a naturii care nu se grăbește, nu își sare anotimpurile pentru a se împlini pe sine, or pe noi ne ating cel mai mult taman fazele de tranziție, cele neastronomice, când culorile se amestecă în ceva mai complicat decât un simplu nume, precum veștejire

cine are șansa rară la suspensia detașată și lucidă, cu tensiune ideală, de aviator, a unui gând eliberat de referință, de necesitatea oricărei traduceri

când tu și potențialul tău aveți aceeași greutate, ca în scena cu două perechi de tălpi pe un cântar cu acul setat la zero din cel mai frumos și ciudat film al lui Kim Ki Duk

ar trebui să ne împace gândul că, după moarte, unul dintre organele noastre cele mai bune vor susține prin transplant o altă viață, că fragmentul e mai durabil decât ansamblul, oricum funcționăm numai cu adevăruri trunchiate

că un prieten îți va scrie din Habitus, numită de el cel mai fain buncăr cultural, să te întrebe ce carte să aleagă pentru o după-masă ireal de caldă pentru un sfârșit de octombrie, că cel care te-a încurajat să te exprimi mai bine îți va spune ceva memorabil, iar drumul tău spre casă va fi o fermentare a acelor cuvinte – narcisismul individual îl poate influența pe cel colectiv, uită-te la Perjo ce face cu arta lui

ar trebui să ne imaginăm pacea ca pe o cabină de telefon imună la propria dispariție din peisajul urban, în care te poți închide când ți-e lumea mai ostilă

dar nu și pentru marile spirite. pacea ar fi un măr otrăvit, Kirilov, Sisif și Hamlet nu ar mai fermenta sublima nebunie pe care ne grăbim să o cităm în recenzii, studii sau lucrări doctorale

pentru ei, pacea ar fi cel mai nedrept epilog, un algoritm al rutinei

la fel ca pentru cei ce vor să îndrepte ororile istoriei

și au aspectul deprimant al clădirilor de patrimoniu, împrejmuite cu schele

pentru reabilitare

și dacă pacea este o retorică ce nu mai escaladează, ieșită din sindromul patologiei, al luptei cu lumea și cu sine, al anticorpilor secretați în regimurile totalitare

poate că înseamnă chiar moartea poeziei, iar eu nu am făcut decât să o îngrop mai bine, fără ritualul de bocire.


0 comments »

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

octombrie 2018
L Ma Mi J V S D
« sept.    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Comentarii recente