oliver sacks

0

mai 14, 2018 by admin

De mult timp nu am mai simțit o invazie de umanitate care să îmi dea impulsul necesar de a deveni mai bună, mai ales pe fondul unei dureri de cap care, cu fiecare nou episod, devine tot mai severă și durează tot mai mult, sleindu-mă de forță și concentrare. Oliver Sacks, autorul Migrenei, care a constatat că nu există niciodată numai durerea de cap, ba chiar a descoperit și o formă de migrenă abdominală, ar fi fost doctorul meu perfect: mi-ar fi acordat tot timpul din lume, m-ar fi plimbat prin grădina botanică, mi-ar fi făcut o anamneză serioasă și m-ar fi ascultat cum spun cu voce tare ceea ce nu îndrăznesc să spun cu jumătate de gură nici măcar mie. Fiecare pacient era, pentru el, un caz unic, și avea o extraordinară dorință și putere de înțelegere a minții umane, iar pentru abordarea holistică a bolnavilor, făcea ore voluntare, muncind până la 14-18 ore pe zi, și, cel mai important, a înțeles că psihiatria nu poate fi eficientă fără neurologie și invers. Autobiografia On the move, în traducere românească În mișcare, cu titlul omonim al poemului lui Thom Gunn și apărută cu trei luni înainte de moartea lui în august 2015, te confiscă prin sinceritate, timiditatea dezarmantă, simțul autocritic și cel al umorului, de la începuturile eșuate în domeniul cercetării, pasiunea pentru chimie, biologie, minerale, ferigi, înot și literatură (descoperă scrierile medicale din secolul al XIX-lea, cu reale calități narative) până la ultima parte a vieții. De altfel, el însuși a încercat să crească forța de seducție a cărților sale prin literaturizarea studiilor de caz, numite povești medicale sau povestiri neurologice, pe urmele fondatorului neuropsihologiei, Luria, care a ajuns să îl felicite pentru cartea Awakenings, inspirată din experiența lui Sacks cu pacienții cu sindromul encefalitei letargice și reacția lor de revenire temporară la viață în urma administrării substanței L-DOPA. Sacks este extraordinar prin lipsa de orgoliu în lumea medicinei; s-a dedicat total pacienților, așa cum au făcut-o și părinții lui, amândoi medici, așa că nu e de mirare că el și ceilalți doi frați, David și Marcus, le-au călcat pe urme. Fratele cel mic, Michael, s-a luptat toată viața cu tulburări psihotice. Oliver Sacks făcea orice terapie acțională și comportamentală pentru a le îmbunătăți pacienților calitatea vieții din spitale, luptând împotriva regulamentului rigid al pedepselor și recompenselor din spitalele de profil,  ba chiar a fost dat afară de la Beth Abraham pentru că a îndrăznit să publice o carte fără să ceară consimţământul sfidând directorului (un fel de Lucan de astăzi), care i-a și plagiat fragmente din manuscris. A introdus antropologia medicală în rândul documentarelor, iar filmarea pacienților cu sindromul Tourette i-a permis, prin manevrarea cu încetinitorul a peliculelor, să înțeleagă mai bine boala, care avea o frecvență mult mai mare decât cea estimată. În tinerețe, Sacks a luptat cu dependența de amfetamină, a trăit din plin experiența motociclistului beatnic, plăcerea halterofiliei și a scufundărilor, dar și singurătatea reprimată a homosexualității, neîncrederea în sine, dar fără autovictimizare, prieteniile cu marii poeți W. H. Auden, Thom Gunn și, bineînțeles, plăcerea neîntreruptă a scrisului, care îl făcea să se bucure de potențialul analogic și explorator al minții umane. Sacks a demonstrat că o carte de știință poate deveni un bestseller: Un picior de sprijin, inspirată din accidentul din Norvegia care l-a imobilizat săptămâni bune, a rămas 26 de săptămâni în topul vânzărilor din lista The New York Times. Sacks a trăit singur cea mai mare parte a vieții lui și, la peste 70 de ani, când l-a cunoscut pe scriitorul Bill Hayes, a început o relație adevărată după o perioadă de abstinență de 35 de ani. Într-un interviu, Hayes spunea că Sacks a fost omul cel mai neobișnuit și mai șarmant din viața lui, care a reușit să se reinventeze după 70 de ani.

On the Move

The blue jay scuffling in the bushes follows
Some hidden purpose, and the gust of birds
That spurts across the field, the wheeling swallows,
Has nested in the trees and undergrowth.
Seeking their instinct, or their poise, or both,
One moves with an uncertain violence
Under the dust thrown by a baffled sense
Or the dull thunder of approximate words.
On motorcycles, up the road, they come:
Small, black, as flies hanging in heat, the Boys,
Until the distance throws them forth, their hum
Bulges to thunder held by calf and thigh.
In goggles, donned impersonality,
In gleaming jackets trophied with the dust,
They strap in doubt – by hiding it, robust –
And almost hear a meaning in their noise.
Exact conclusion of their hardiness
Has no shape yet, but from known whereabouts
They ride, direction where the tyres press.
They scare a flight of birds across the field:
Much that is natural, to the will must yield.
Men manufacture both machine and soul,
And use what they imperfectly control
To dare a future from the taken routes.
It is a part solution, after all.
One is not necessarily discord
On earth; or damned because, half animal,
One lacks direct instinct, because one wakes
Afloat on movement that divides and breaks.
One joins the movement in a valueless world,
Choosing it, till, both hurler and the hurled,
One moves as well, always toward, toward.
A minute holds them, who have come to go:
The self-defined, astride the created will
They burst away; the towns they travel through
Are home for neither bird nor holiness,
For birds and saints complete their purposes.
At worst, one is in motion; and at best,
Reaching no absolute, in which to rest,
One is always nearer by not keeping still.
foto: Oliver Sacks, the motorcycle boy

0 comments »

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

august 2018
L Ma Mi J V S D
« iul.    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Comentarii recente