obiectivă nu, obiectuală da

0

martie 2, 2020 by admin

abia acum, la 40 +, când mi-am permis și eu achiziții mai mari pentru casă,
mă puneți între paranteze
cu numele voastre sonore: bosch, philips, asus și cu trista poveste din spatele cifrei de afaceri: sunteți fabricate în india sau vietnam cu mână de lucru ieftină;
și în spatele numelui meu frumos se ascunde o realitate anostă, umflată în CV cu (os)tentație.
măcar voi nu mințiți ca să impresionați, nu voi vă lipiți eticheta de frunte
ca mine.
voi îmi reamintiți că nu pot face abstracție de obiectul dorinței mele,
de banii din visul de îmbogățire subită,
pe cea mai exclusivistă insulă,
fiindcă ăsta-i adevărul: confortul se plătește
oricând și oriunde.
fiecare dintre voi a fost, la un moment dat, fructul oprit,
pe care l-am luat în posesie.
nu mă pot abține să nu pretind cadouri
în cele mai speculative zile:
1 și 8 martie, ziua de naștere, data primei întâlniri și-un car de ani de căsătorie.
n-am forță de seducție, de convingere, așa că practic șantajul emoțional la greu
pentru a obține ceea ce-mi place.
voi, cu sau fără mărci de producție, patentate sau nu, noi sau second hand
îmi faceți viața frumoasă până la parazitare: am ajuns să nu mai fac mare lucru
fiindcă vă dați de-a gata:
semipreparate, feliate.
nici nu mai știu de când n-am mai tăiat un salam sau o pâine.
nu pot trăi fără minunile chimice numite pastile, nu-mi lipsesc niciodată din casă ori din geantă.
ar trebui să mă debarasez de cât mai multe dintre voi,
să-mi ușurez conștiința de vinovăție,
așa cum cere bioetica,
să-mi fac cafeaua la ibric, să spăl manual hainele, să amestec cu lingura aluaturile,
dar nu mai e posibil să mă-ntorc la simplitate,
deși în altă viață ar fi sunat atât de poetic,
dar acum trăiesc momentul ăla istoric în care comoditatea și morala se bat cap în cap,
iar calitatea vieții contravine sacrificiului
și n-am vocație de ascet sau erou
așa cum sunt, tot mai obiectuală
în habitatul meu de secol XXI.

The more you change, the less you feel

0 comments »

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

martie 2024
L Ma Mi J V S D
« mart.    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Comentarii recente