obiectele nu sunt fake ca informațiile

0

martie 11, 2020 by admin

oamenii vin și pleacă, eu plec și revin, voi rămâneți pe loc, pline de amprentele pe care nici o dragoste nu le poate păstra și totuși, lumea vrea pathos în locul dovezilor voastre.
fără ruj, buzele nu pot lăsa urma palpabilă a sărutului pe-o foaie, sau mai degrabă pe gulerul unei cămăși, iar tu nu m-ai putea fetișiza.
între voi, sunt în elementul meu, pasiv-regresivă, indistinctă de fotoliul în care mă așez, disprețuit de cultul pentru subiectivitate,
liberă, eliberată de prejudecăți, imună la influențe.
sunteti tăcute, stabile, practice
și doar nevoile și instinctele mele egoiste vă pun în funcțiune și vă fac zgomotoase.
singurul război care ar putea avea efecte comparabile cu cele dintr-o scenă de film
e furia descărcată orbește
și de asta sună atât de fals „m-am îndrăgostit de produsul ăsta, îl ador”
fiindcă nu menajezi ceea ce consumi
cu nările mai sensibile la Lenor
decât la mediu și semeni.
revin după muncă printre voi, îmi reiau locul în pașnica rutină după epuizantele perioade de reduceri, sărbători.
de azi încolo voi sta și mai mult acasă, cât mai departe de panica unui nou terorism biologic. trebuie să învățăm să renunțăm, ni se spune la tv.
sunteți singurele pe care mă pot baza și în caz de carantină
și chiar dacă ați fi contrafăcute, tot am o certitudine:
you’re not spiritual, so you cannot be fake


0 comments »

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

aprilie 2020
L Ma Mi J V S D
« mart.    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930