Nu există natură moartă, timpul e peste tot, înfloreşte mai ales pe obiectele supraexpuse sau expirate, pufos ca un mucegai, decompunându-le la infinit, într-un ciclu firesc. În schimb, pixul albastru de plastic, în calitate de obiect nenatural, rezistă cel mai mult, inducând subtil şi tematica ecologică într-un context a cărui tradiţie nu permitea infiltrarea niciunui comentariu politic. Aşadar, nu lichefierea este cu adevărat îngrijorătoare, ci materialele care refuză să se descompună. Biodegradabilul este ameninţat de nondegradabil. Ca orice creaţie adevărată, şi tipul ăsta de pictură, hiperrealist, se propune ca o imagine de meditaţie, de ieşire din confortul psihic.

Artistă: Sam Taylor Wood. Ea a realizat şi filme în care surprinde moartea ca proces, nu ca punct terminus. Precaritatea materiei şi metamorfoza sunt unele dintre temele ei preferate. Chiar şi un scaun, un obiect perceput cel mai adesea ca o structură utilă şi solidă, cu funcţie precisă, creşte nesiguranţa în spaţiu de câte ori cineva se leagănă pe el.