fail again, fail better

2

februarie 22, 2019 by admin

mă simt saturată de eșec, dar liberă în confruntarea cu el. adopt cu tot mai puțină convingere postura verticală a luării de atitudine, a așteptării liniștite, dar tensionate. până și Coloana Infinitului s-a curbat în practica deriziunii artistice. mă îndoiesc de rezultatul nonacțiunii noastre în fiecare secundă, unde va duce atâta ipocrizie?

am evitat apropierea de semeni ca să țin eșecul la distața unei întinderi de mâini, ca nimeni să nu-mi sesizeze câmpul meschin. îmi place să cred că îi imit ca să-mi dozez mai bine energia. oricum, luăm legătura mai ușor în virtual, ne mobilizăm pe facebook;

așa cum s-a demonstrat recent, cu taste și o pereche de mâini se pot face min(ci)uni.

suntem în al doilea an de sezon rece, frumosul steag albastru cu stele devine o cârpă indistinctă sub rafalele de vânt, așa de banal arată un cer unionist prăbușit. cel mohorât, ca vina, rămâne mereu la locul lui.

nu am putut forța nici eliminarea, nici anexarea rivalului, cele două căi de atac ale oricărei puteri. a treia și cea mai rea opțiune este obișnuirea cu el până la lipsa de reacție. a patra, exclusă din start, este bunăstarea generală în care dușmanii ajung să se ignore.

Shhhh, democracy is sleeping!. n-om fi noi cifre, dar încă depindem de un număr record pentru a schimba starea de lucruri. natura ne dă suficiente lecții în care organismele mici fac echipă să doboare specimene mult mai mari.

simbolica rezistenței s-a diluat în banal. chipul meu, cel puțin, nu mai exprimă nimic. sobrietatea de fațadă poate fi percepută ca atribut moral (hotărâre, consecvență, intransigență, realism?), dar e același spectru al eșecului, care nu face pe nimeni senin. failure is in the air. we have distribution, yet no plenitude of good vibes. poate mi-am pierdut generozitatea perceptivă în fața aceleiași scene de peste 430 de zile. ce a rămas frumos în oboseala asta, Elaine Scarry? ceea ce tu numești frumusețe, pentru mine e nostalgie a scăpării unui moment istoric unic la scara vieții mele. tu, Maggie Nelson, vorbești de modelul repetitiv al ratării, cu speranța că, revenind la locul faptei, poate o vom face din ce în ce mai bine. spui să nu ne așteptăm la un proces, sau un progres, ci la recurența indecidabilă numită viață, esența care face ca lumea să pară mai așezată.


2 comments »

  1. victrix causa diis placuit spune:

    Pentru ca va citesc textele de cel putin trei!!! ani. Pentru ca va apreciez si am sentimentul ca inteligenta si sensibilitatea dvs impun un cuvant de multumire din partea mea. Pentru ca absenta, de cele mai multe ori, a unei reactii din partea celor care va citesc mi-a creat un sentiment de profunda amaraciune.Pentru ca persoanelor carora le-am recomandat blogul dvs.mi-au recomandat, profund indispuse, ”daca-ti place atat de mult ia-o acasa”. Pentru ca nu am avut curajul?!sa va scriu pana acum. Pentru ca…

  2. admin spune:

    Vă mulțumesc frumos că v-ați făcut curaj! 🙂 Nuu trebuie să mă recomandați nimănui, blogul ăsta este mai mult o debara de gânduri, de texte, o cutie neagră a unui om în viață. Sunt norocoasă să fiu descoperită de cineva ca dumneavoastră, vă mulțumesc frumos pentru susținere și cuvintele balsamice!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

mai 2019
L Ma Mi J V S D
« apr.    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Comentarii recente