cine impune condiţiile luptei impune şi condiţiile păcii

care dintre noi? tu crezi în buna vestire

eu într-o mai bună travestire

în lucrul lăsat nelalocul lui

în degetul care nu se pune pe rană

în subiectul umilit de funcţii şi instincte

(corpul – o maşinărie unsă cu toate fluidele)

să nu îţi aperi sărăcia şi nevoile

cu vorbe truculente

să nu te pierzi cu firea la un pachet suspect

să fii destul de activ încât să nu respecţi

toţi paşii unei reţete

nu, nu te simţi dator faţă de aparent

anonimitatea îţi dă privilegiul ariergardei, a cuprinderii întregului câmp de forţe

şi a călcatului pe urmele care trebuie

acum, dacă am construit, pot să şi distrug?

regula jocului nu îţi dă voie, mi-ai spus.

întâmplarea lucrează în fiecare

cât timp aţi jucat, eu am clocit o rostogolire textuală a replicii tale: acum, dacă am construit, pot să şi distrug?. nu ştiu nici măcar numele jocului, darmite regulile. cum e posibil să scriu în atâta necunoştinţă de cauză. întâmplarea lucrează în fiecare: primesc pe tavă câteva cuvinte lăsate în treacăt de un om oarecare, pe care apoi le asamblez. în urma acestei sincronizări involuntare a vorbitorilor spontani cu aşteptarea mea fără obiect, singularitatea e-o utopie. Identitatea, o deautentificare.