gravitate şi visare

0

septembrie 29, 2017 by admin

Gândurile dinaintea FILIT Iaşi la solicitarea prietenoasă venită de la Eli Bădică, în ancheta publicată pe bookaholic.ro:

A fost o surpriză pentru mine să fiu invitată la FILIT, cred că oricine se îndeletniceşte cu scrisul visează, efectiv, să ajungă acolo. FILIT este o ocazie uriaşă să mă bucur de prezenţa în Iaşi ca de un folos necuvenit, adică să exersez modestia, să îmi pierd ego-ul printre atâtea personalităţi şi evenimente. Gravitate şi visare, asta este atmosfera FILIT pe care am găsit-o acum trei ani, când am participat pentru prima dată în cadrul lecturilor de poezie. Pe lângă organizarea impecabilă şi complexitatea agendei, festivalul te transformă într-o antenă de satelit. Regele alb al lui György Dragomán este una dintre cărțile preferate recitite. Abia aştept să îi văd şi ascult pe Jonathan Coe şi Jim Crace, descoperiri destul de recente datorită soţului meu, librar, care mă convinge de fiecare dată cu orice carte ar citi. Din „Casa somnului“, cu atmosfera ei stranie, la limita dintre realitate şi trezie, am preluat cuvintele astea, gravitate şi visare: respectul şi admiraţia pentru invitaţi, sentimente grave şi nobile, şi visul de a locui, pentru câteva zile, chiar în literatură, spaţiul în care rezonarea cu limbaje diferite devine maximă, iar comparările între literaturi, scriitori şi formule estetice sunt cele mai fertile exerciţii de admiraţie şi (auto)analiză. Mă apuc de Svetlana Aleksievici, ca să o pot urmări la conferință. Am descoperit cât de importanţi sunt ceilalţi scriitori, indiferent din ce zonă geografică, formulă literară sau generaţie ar proveni: ei îţi oferă materialul lexical în diverse abordări şi viziuni personale, dar, uneori, receptarea ta devine subiectivare, ba chiar răstălmăcire involuntară, la fel de creativă ca o tălmăcire.Te afli într-un continuu proces de traducere mentală, de negociere febrilă a sensurilor din mai multe limbi, şi, în asemenea densitate și circulaţie lingvistică, se pot produce declicuri neaşteptate, revelații a ceea ce ești sau nu ești, a ce ai putea sau ai fi putut fi, a ce nu vei fi niciodată, a ce ai fost, dacă ai fost. Și se întâmplă indiferent dacă mergi în cunoștință sau în necunoștință de cauză, cu diferențele specifice. Mă bucur enorm pentru prozatorii tineri, unii debutanți (Ana Alfianu, Tudor Ganea, nişte prozatori tineri extraordinari), pentru autorii discreți (Vlad Zografi). Mă bucur că voi fi alături de alți doi poeți sibieni pe care îi admir, Rita Chirian și Radu Vancu, că voi schimba câteva vorbe cu Ruxandra Cesereanu sau Claudia Fitcoschi, că îl voi revedea pe Claudiu Komartin, că voi face echipă de lectură cu Vlad Drăgoi, care va compensa toate minusurile vocii mele. Nu i-am citit, încă, nici pe Katja Petrowskaja, nici pe Gao Xingjian. Dar cel care cred că trebuie recitit înainte de FILIT, tocmai pentru substanțialitatea operei sale, este Mircea Cărtărescu. Să (re)citeşti un scriitor ca el în limba ta, fără să fie nevoie de traducere, este un avantaj enorm.

Gândurile celorlalţi invitaţi în cadrul FILIT Iaşi, aici.

Şi minunăţia de poem pe care Robert, devenit Cleo, reuşeşte să îl scrie până la sfârşitul cărţii lui Jonathan Coe:

Somnilocviu

Cu graţie şi gravitate ai iscat

Un val ce-ntrece forţele lunare

Şi-n narcolepticii tăi ochi am spionat

Orbirea nopţii, poate-un rău mai mare.

Pupilă fixă,  de ce vrei să ţip

Cînd, insomniac, încerc să-mi aflu partea

Citindu-mi viitorul pe nisip

La prînz? „Ce calmă şi cioplită-i moartea“,

Şi cum mă rog ca din uitare-adîncă

Schimbarea să apară. Numai zorii

Să mă salveze-ar fi în stare încă

Printr-un potop de s-ar împotrivi terorii,

Iar casa somnului de-ar inunda-o toată

Cu o lumină gata să înece

Fantomele ce vor pleca deodată

Avertizînd solemn în noaptea rece:

Vei mai dori o viaţă spre-a socoate

Ce graţie aveai, ce gravitate.

(traducere de Radu Paraschivescu)

 


0 comments »

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

martie 2024
L Ma Mi J V S D
« mart.    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Comentarii recente