adaugă articol

0

mai 2, 2017 by admin

Aşa îi cere foaia de pe masa de lemn masiv: să adauge, când ea nici măcar nu începuse, aşa îi cere geometria impecabilă pe care formele complexe ale naturii o resping din cadrele ei cele mai obişnuite. Ar începe cu ezitarea ajunsă la extremităţile fine, dar nu şi-o vede din cauza dantelei contrastante. Lipsa unui plan de acţiune frământă mâinile, atât de solidare în starea de nestare. Creionul tulbură şi mai mult lucrurile, aruncat în arena celor nerostite, la mică distanţă de mâna întredeschisă, sprijinită mai mult pe burice, mai mult pe clape invizibile,jenată de propria greutate. Cealaltă e în afara spaţiului de scriere, a trecut în opoziţia de-scrierii, sau a pro-scrierii anticalofile, în sinceritatea deplină, inofensivă a abandonului, în prozaismul lumii domestice şi intime, o insectă rozalie răsturnată de bună voie pe spate, să nu poată reveni la forma dinainte, care nu-şi mai agită inutil membrele din conştiinţa eşecului aprioric, din consimţirea la natura de obiect, la natura zisă moartă a tablourilor statice. Oboseala de a gândi fraza de început topeşte răul din om, dar şi inocenţa. Dantela albă din primul cadru s-a înnegrit, din conformismul detaliului la întregul de care aparţine. Probabil că are pe faţă expresia câinelui epuizat de propriul lătrat, sau cea a copilului chinuit de spasmele propriului plâns, fără să-şi permită luxul emoţiei lichide. Poate că afară e o seară austeră, ca rochia ei din alte vremuri, cu o lună la fel de contrastantă ca dantela iniţială, înscrisă într-un inel de care nu atârnă nici o cheie a împărăţiei. Mâinile vorbesc atât de bine, dar una dintre ele va trebui, totuşi, să scrie. Foaia e cea mai răbdătoare somaţie de pe lume.


0 comments »

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

septembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Aug    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930