0

februarie 16, 2020 by admin

obiectele, nemunca m-au făcut ceea ce sunt,
să tac în front și să vorbesc în gând.
am ajuns să nu mai tai pâinea, să nu mai curăț fructe, podele, să nu mai spăl haine cu mâna, ca-n adolescență
și numai rușinea de sedentarism
și teama de urâtele urmări în sănătate
mă fac să-mi reiau deprinderile
exilate tot mai des în amintiri.
demnitatea de-a fi om, tot mai abstractă,
o obligație ca oricare alta.
îmi place statutul de cvasi, la mijloc de rău și bun
între subiect și obiect, uneori legumă,
nimic nuanțat, nimic incert.
epilatorul, uscătorul și cosmeticele îmi cresc nivelul de încredere
mai mult decât admirația unui om.
încă nu-mi vopsesc părul,
încă nu-mi măsor zilnic pulsul, glicemia,
dar vopseaua, cântarul și tensiometrul se vor adăuga
viitoarelor mele nevoi
cine știe, poate și-o orteză, și-un scaun cu rotile, pe lângă proteza dentară (zic de acum un nu hotărât implantului de orice fel)
și nu pot opri acumularea
și n-am cum să mă întorc la simplitatea
pe care o clamăm ipocrit,
deși Hawking a spus-o clar, că de-asta nu putem călători înapoi în timp,
fiindcă e ca și cum ai pune cauza în fața efectului,
deci nu pot să fiu eu însămi
decât pe un munte de lucruri
cu sentimentul culpei,
cu gândul mereu în/la viitor.
gătesc mai multe feluri de mâncare în același timp
în noul meu aragaz, conform recomandărilor de economisire a energiei,
opresc apa când mă săpunesc,
dar merg de două ori pe săptămână la sală
și transpirația înseamnă consum suplimentar de resurse
pentru a fi ca nouă, (cu conștiința) curată.
sunt atât de multe obiectele care m-au scăpat de griji, mi-au permis să fiu intelectuală, să am timp numai pentru mine,
să fac doar ceea ce vreau,
că n-aș ști ce sa iau cu mine pe o insulă pustie
sau în mormânt.
n-aș ști ce să aleg, știu doar c-o să ajung să am mania bătrânilor care nu mai aruncă nimic,
din atașamentul nostalgic, ca să nu zic morbid
de tot ce le-a fost de folos în viață;
o dependență ca asta umilește însăși ideea de fidelitate
iar dacă aș alege cele mai neperisabile materiale, din tentația posterității, plasticul va fi pe primul loc,
așa cum o demonstrează, empiric, obiectele care mă fac
(să mă simt) femeie,
să vadă generațiile viitoare, sau poate altă rasă, cine știe,
cât de bine, de iresponsabil se trăia
la începutul extincției globale
din antropocen.

Chemical balance by Jean Shin


0 comments »

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

aprilie 2020
L Ma Mi J V S D
« mart.    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930