Ecouri şi alte poeme a apărut la Editura Tracus Arte în 2014, la un an de la publicarea ei în Polonia. Deşi Bonowicz este unul dintre cei mai importanţi poeţi polonezi contemporani, cartea se găseşte foarte greu deoarece editura nu pare interesată în distribuţia de carte. În ultima vreme s-a iscat o adevărată ofensivă la adresa librarilor incompetenţi sau dezinteresaţi, dar nimeni nu vorbeşte şi de edituri. Unele dintre ele nici măcar nu catadicsesc să trimită oferta de carte în format excel, sau trimit avize greşite pe care uită să le corecteze. Librarii ajung să se roage de cei responsabili pentru binele cărţilor care zac pe nedrept în depozit. Mai sunt şi oameni care propun evenimente sau termene de distribuţie, dar se dezic cu nonşalanţă de ele.

Ecouri și alte poeme marchează o delimitare clară de formula canonică (modelată de Milosz, Herbert sau Szymborska) prin interesul pentru o poetică reflexivă care cultivă nonfamiliarul, bizarul şi elipticul ca modalități de resuscitare a poeticității, cantonată în discursuri tranzitive, compulsiv autoreferențiale. Bonowicz s-a declarat adeptul intraductibilului, al incomprehensibilului (în descendența lui Celan), categorie care poate asigura credibilitatea unui poet, văzut ca agent secret al sensului. Din punctul său de vedere, poezia trebuie să fie o formă de interogare şi căutare a ceea ce depăşeşte imediatul, contingentul, exprimabilul: Se poate deschide/ fereastra?// Și o să stăm/ așa pur și simplu?// Înțelegi/ ce s-a întâmplat?// Există/ realitate? (Pentru orice ocazie). Nimic nu dăunează mai mult funcţiei exploratorii a poeziei decât limbajul sentenţios, care impune scheme asertive reducţioniste unei realităţi mult mai complexe și rezistente la verbalizare.Tocmai aceste zone de rezistenţă, intraductibilele, sporesc miza epistemică a poeziei: Nu mai există marile palate/ sunt palate fără ferestre./ Pontiful poeziei se apropie/ de o fereastră zidită.(Bineînțeles); Stăteau cu orele la soare și tot rămâneau palizi; piepturile lor albe cu păr rar nu se mișcă/ seamănă cu niște scuturi puse unul lângă altul. (În zilele libere).

Varşovia

De dimineaţă bea cafea. Chiar dacă nu îi place.
Îi plac fructele chiar dacă nu le mănâncă.
Se întinde pe podea să o forţeze să alerge.
Tavanul o priveşte în ochi agită cu putere lampa.

Toată după-amiaza îşi recapătă echilibrul.
Seara în acelaşi loc sub o plapumă verde
stă să se gândească dacă zeii vor face restul muncii:
dacă adună lemnele tranşează carnea aprind focul.

Text lângă calea ferată

Jumătate de lume
ne urăşte.
Cealaltă jumătate suntem noi.

Martor

Când au stins focul s-a făcut lumină.
Motivul petrecerii se consumase şi totul era ud
de sevă. Unii plecau pereche alţii
Parcă aşteptau pe cineva. Iar de la sud bătea
un vânt de vară. Şi eu stăteam exact acolo cu spatele la el.

Posibilă încheiere

Apoi toţi polonezii
s-au ridicat la cer.

Şi n-au mai existat
n-au mai existat polonezi.

Imagine: Olaf Brzeski, Dream – spontaneous combustion