oferte de neratat, supersâmbăta, happy our, un întreg arsenal de frigidere care merg fără oprire pentru a menține marfa intactă până la termenul de expirare

și sinapsele tot mai modeste în gestul selecției de produse, anticipată de companii care ți-au studiat profilul de cumpărător, îți urmăresc fiecare click pe care încă îl numim, impropriu, alegere.

naturalețe self-exclusive chiar și la vârsta la care îți dai seama că lupta cu anonimatul e o tâmpenie. îți măsori pașii, gesturile, vorbele până nu mai rămâne nimic din tine.

home sweet home: încarci, descarci, te ții cu mâinile de șalele suprasolicitate și știi că nu îți vei putea etala niciodată potențialul ăla uriaș  cu care te consolează psihologul după ratare, nu, nu vei putea-o face cu atâta pricepere ca marile magazine. meseria de profesor poate fi foarte frumoasă, de altfel

dar aici nu-i loc de artă, despre care se zice că e forma de confort a celor dezintegrați și disconfortul celor burghezi

aici e vorba de dozare și sortare după criteriul capcanei senzoriale: ce fură mai iute ochiul și stomacul?de fiecare dat  te îndrepți spre locurile cele mai vizibile, să probezi, cu success, prognoza slăbiciunii umane.

cel mai eficient se comunică electric și chimic, codat vs. codificat

iar dacă auzi din nou betoniera vecinului în acțiune, zgomotului ei s-ar putea să îți sune disproporționat de agresiv pe lângă stratagemele comerciale silențioase. ca roata de bicicletă care se învârte minute bune după oprire, ca hamsterul în roata lui de alergat, și betoniera e un lucru care nu se supune tiraniei de a merge înainte, din teama mersului pe loc la care sunt alergici oamenii. „Things do not beg significance, like us.“

și când te pui la culcare, nici măcar de liniște adevărată nu ai parte, digerată și ea electric în zgomotul de fond al frigiderului, și nu mai e nimic de spus, decât atât: cu cât e mai simplă, cu atât existența te exclude mai bine.