câtă emoție e reală, câtă afișată? asta-i întrebarea
oamenii s-ar simți ofensați după ce s-au obișnuit să fie în centrul atenției, cu explozia live de inimi virtuale
mai bine îi protejez de ce aș putea spune, cu regretele ulterioare. să comitem mai departe tăcere în formă continuată în fața sediului P.S.D. în renovare
printre imobiliare prospere și instituții abilitate în emiterea autorizațiilor de construcție, pentru ca omul cu mână de lucru ieftină să își vadă moartea cu ochii în incendii iminente.
politica își face socotelile prin media, ultima dată ne-au atribuit droguri. fiecare declarație deschide noi fronturi de aberații, noi facturi de plată, referendumuri – Doamne ferendum! –
și confundă libertatea cu o traducere care nu mai ține cont de referent.
așa a venit tăcerea: ca răspuns alergen comun și legitim și ce rost are să îi întreb pe oamenii lângă care am stat atâtea și atâtea zile dacă există priorități necostisitoare,
de ce aș crede că e bine ridic vocea în beneficiul lor?
nimeni nu e încă atât de disperat să își caute salvarea de unul singur
și lucrurile trebuie să ia o altă direcție: educarea adulților prin copii, a profesorilor prin elevi, a comunității prin protestatarii ei
un fel de lanț atrofic care se poate lipsi de prădătorii de vârf.
în ultimele șase luni, s-au mărit dezechilibrele
și nici o statistică nu poate opri extinderea fenomenelor oculte.
ai mei au avut alte planuri cu mine pe piața noastră atunci în tranziție, acum emergentă. mai bine sub eșecul propriu decât sub succesul altora, un bun executant nu își lasă niciodată familia la ananghie, rămâne el a cincea roată la căruță, sentimentul românesc al ființei, principiul românesc al ariergardei a avut dintotdeauna expresii facile, la fel ca cea cu sabia care nu taie un anume fel de cap.
toți visăm la un tablou cu tușe groase și cătușe pe mâinile delatoare
mai ales că vine din nou frigul, la ora 16.00 va fi deja întuneric
și prea devreme să aprindem becurile
there is still pain, but no arrival to anything.