toți cei de la clasa pregătitoare o iubesc pe doamna. de când cu reconversia profesională, ea nu mai suportă să i se spună educatoare sau învățătoare
personalul didactic de gen feminin are studii superioare și aceeași denumire: profesor.
până la gimnaziu, fețele copiilor au forma intactă a sâmburelui de adevăr
protejat de fustele celei de-a doua mame.
în clasa a V-a, băieților li se schimbă deja vocea
iar până în a VIII-a, unele fete au investit enorm în imagine, în ciuda veniturilor modeste ale părinților:
păr vopsit, fond de ten, șolduri generoase, unghii false și prefăcătorie cât cuprinde.
prețul ținutei pentru banchetul de absolvire concurează o rochie de mireasă (nivel social mediu, standard de cost în creștere)
profesoarele vin la școală îmbrăcate mai prost decât elevele. nu arătăm ca o echipă gata să lupte pe viață și pe moarte. cum să previi violența în școală cu femei care nu se mai respectă și nu au urmat în viața lor cursuri de autoapărare.
abia te mai poți impune. nu mai știi când predai și când te predai. îi momești pe elevi cu strategii multimedia, dar cât să o faci și pe asta. Franța se întoarce la metodele clasice.
ne apărăm drepturile și așa precare cu un acord de parteneriat între părinți și școală, la fel de abstract ca idealul educațional
ne angajăm să facem totul ca cei de a VIII-a să treacă de probele Evaluării Naționale, fiecare procent în plus de promovare contează pentru imaginea școlii. bucuria că au scăpat de noi se contractă în fața următorilor patru ani de informație birocratizată.
nu am realizat cât de jos suntem în ierarhia socială până nu am văzut la știri greva angajaților unei firme de salubritate din Cluj. își cereau drepturile, strigau că nu acceptă să fie plătiți la fel de rău ca dascălii. morții se acoperă cu pământ, viii, cu hârtii.