scopul tău să fie oricare
în afară de un nume adunat pe o carte.
decât o identitate adoptată din comoditate
din teama trans-gender de instabilitate
mai bine o elipsă, o nonidentitate:
profesoară de limbă natală într-o școală de cartier
soție de (încă) librar
bagaj generos de reticențe sociale și fetișuri ale băieților care nu plâng niciodată.
nu un nume, o descriere, mai bine: plantă de apartament așteptând ziua în care papa Francisc îi udă rădăcinile
în Săptămâna Mare
religie: impusă din afară
rigoare: autoimpusă; ardoare: dezirabilă.
iubitoare de puține animale, de la distanță și numai în slow motion: câinele
și ariciul pe care nu l-ai ținut niciodată în palme
(ce iubire mai e și asta, la distanță
dacă nu investești un șfanț și nu îi dedici o stanză?
poate am vrut să spun blurată, să atenuez șocul apropierii
dintr-o dată, tresărirea de vinovăție și teamă.)
vârstă: mijlocie. numai bună de speculații decrepite.
acuz ușor (pe cineva, o durere). e una dintre marile mele metehne.
nu pot fi vocală decât cu o pancartă, fără să scot un sunet. Îi vedem. Îi văd
eu, corp în masa critică de aproape o sută de zile.
unii dintre copii au crescut vizibil în ăstea patru luni de protest.
ce s-a întâmplat între timp cu mine? cine mai crede în cine?

Imagini: Paul Litherland, Hesitation, public art street in Montreal, 1996