primul impuls ar fi să-mi eroizez experiența de călătorie înainte să se evapore, dar aș începe cu stângul dacă n-aș expune adevărul motivului meschin care m-a adus încoace: iarna blândă care nici nu e, de fapt, iarnă, și fuga de instigarea la fericirea aproape agresivă din perioada de vârf a sărbătorilor noastre tot mai netradiționale și mai adiționale, care au exilat normalitatea într-una dintre zonele de excepție ale vieții.
aș vrea să pot extrage și eu schema arhetipală a nomadului avântat în (relativ) marele necunoscut, în căutarea unui sens, dar mobilitatea nu mă caracterizează, și a fost, până nu de mult, un atribut rezervat bărbatului
iar Olga Tokarczuk nu se ridică, prin rătăcirile ei metropolitane, la înălțimea lui Tavares cu Călătoria în India, deși e mai dezordonată epic si mai contradictorie, mai aproape de spiritul nonconformist iritat de tipare culturale moștenite.
Malta nu face efortul de a-și conserva fațadele în stil victorian
iar jungla imobiliară a devenit necesitate pentru rezolvarea problemei legate de cea mai mare densitate a populației din Europa (probabil și de macarale). noile imobile cresc înalte, incredibil de înguste, ca trotuarele lor aproape inexistente. doar zidurile Maltei de pe țărmurile abrupte arată intacte.
aerul cosmopolit te face să te simți oriunde mai bine ca acasă, pierdut printre proiecte în stadii diferite de avansare, care amintesc de firile noastre inegal civilizate, în efortul de a-și camufla ruinele.
doar Mediterana e ea însăși, imună la variațiile sufletești și cele de temperatură.
călătoria nu e o calitate, îti spune orice explorator versat, care își privește darul cu naturalețe.
Malta e și nu e ca în poze, spune o diletantă ca mine.