izbirea de pământ se evită prin trezie.
unul din drumurile spre Zona liberă de corupţie duce prin piaţa cu legume şi fructe, stropite pe tarabe în plin soare, cu grija obsesivă a femeii pentru propria imagine,
să pară o idee mai proaspete.
adevărul e că oamenii au nevoie mai mult ca oricând de duşul ăsta rece, dincolo de retorica victoriei.
cineva a spus: mă disperă, mă, ei joacă mai bine decât noi
dar ticăloşia asta face, se versează de la o lege la alta.
rezistenţa începe să slăbească odată cu transformarea ei în subiect, impresie, imagine.
nu i-am întrebat pe cei mai în vârstă decât noi
cine sunt, cum îi cheamă, deşi ne apropiem de 200 de zile. nu mai am darul comunicării cu aproapele în condiţii de tăcere autoimpusă, când duşmanul este şi mai aproape. nici tăcerea nu mai are aceeaşi forţă ca înainte. nu toţi au strategii de promovare, nu toţi scriu pancarte sau poeme. suntem din toate categoriile sociale.
când partidul şi-a expus în geam procentele parţial umflate, noi am venit cu aceleaşi cuvinte: justiţie, demisie.
nimic nu pare să ne fie de ajuns, trebuie mai multă vizibilitate.
suntem norocoşi şi-aşa, gândiţi-vă că unii au ieşit cu tuburile la vedere pentru a-şi cerşi dreptul la viaţă. că victimele directe au fost nevoite să devină imagine
chiar cu puţin înainte de moarte. încă suntem colaterali.

(în memoria lui CĂLIN FARCAŞ, victimă directă a statului român)

https://www.facebook.com/catalin.chiciudean?hc_ref=ARRQ8L6Gu3wEzzgUebSltzeEQRop-qtRfIeJ-eiBrK5yXCdAe31TctXP7D5GJ3Bq0u4&fref=nf