Noroc că arta are marea calitate de a ne denunța ipocrizia religioasă, festivismul ritualic și inflația consumeristă, în condițiile în care pastorala patriarhului Daniel folosește termeni medievali într-un discurs gol de conținut, neadaptat la actualitate. Ne folosim de simboluri, ba chiar le călcăm în picioare chiar și atunci când pretindem că le respectăm, iar Isus este un exemplu tipic, dacă nu chiar Exemplul. Instalația asta, Shoe Christ, este un serios prilej pentru autoanalizarea comportamentului nostru religios, atât cât mai există.artist: Petr Motycka, Shoe Christ, 2011, Centrul de artă conte4mporană din Praga

Poate că, pentru unii, ipostaza din pantofi a lui Isus arată scandalos, însă trăim într-o dimensiune a imanenței, a contingenței, dictată de imperative material(ist)e, care transformă marile valori spirituale în pastișe sau caricaturi:

imagine: Banksy, Jesus Christ with shopping bag

Cyrille Hardouin artporn magazine

street art

Ar trebui ca omul contemporan să se gândească bine: pe lângă crucificarea biblică, simbolul christic a suferit o a doua crucificare prin mutațiile pe care le-a suferit. Îl vedem exilat din spațiul religios în cel laic, urban și chiar suburban prin respingerea dogmei, a canonului iconic de reprezentare, însemnat cu puternicele amprente ale culturii pop, street art, instalațiilor, happening-urilor și a situațiilor artistice. Nu schimbările în sine sunt de condamnat (fiindcă arta reflectă, de multe ori deranjant, spiritul vremurilor în care se manifestă), ci negarea lor cu obstinație de către o Biserică incapabilă să se reformeze și de către acel segment iconodul, gregar, gălăgios, pupător de moaște, tributar unor practici anacronice, în numele abuziv al tradiției doar formal respectate. Oricum s-a mers mai departe de exilare sau excludere din viața publică: regimurile totalitare au folosit forța brutală a suprimării simbolurilor religioase. Să nu ne mai amăgim cu credința noastră, să nu o mai afișăm pe toate gardurile. Papa Francisc a spus că un ateu are șanse mai mari la legătura reală cu divinitatea decât un creștinism fățarnic. Artiștii au marele merit de a-și asuma orice risc pentru a detabuiza societățile din care fac parte și a redimensiona adevărul în discursuri sau situații critice explicite, așa cum este cazul fraților Gao din China, al căror studio a fost devastat de autoritățile incomodate iar interviurile și lucrările politice, cenzurate.

Gao brothers, The execution of Christ, 2009, instalație interzisă în China