ca să scrii bine, îți trebuie condiție fizică – a spus un poet de top.
ani la rând a fost considerat cel mai arătos exemplar al generației douămiiste, cred că și acum se menține în formă și în majoritatea preferințelor feminine.
dar cum rămâne cu cei mai puțin înzestrați de la natură, învățați taman invers:
1. egoismul pornește de la corp;
2. accentul trebuie pus pe frumusețea morală greu cuantificabilă, cu neglijarea ordinii din viață: ajunge să mănânci ce apuci, să dormi intermitent, să te epuizezi la locul de muncă, să accepți condiții mizere, compromisuri, în coabitare cu efectele adverse.
am practicat și eu la greu culturismul psihic
și? cu ce m-am ales? ce face mintea intactă cu un corp neputincios?
nimic (asta dacă nu cumva te numești Stephen Hawking, dar cine are o asemenea (ne)șansă în viață)
ce face corpul intact cu o minte atrofiată?
își poate dona organele celor aflați în suferință, cu șanse reale la o nouă viață.
adevărul generozității nu stă în biblie, în filozofia social-politică, ci în propriul tău țesut
nu în greutatea ideală sau numărul de aur, ci-n funcționalitatea ta internă. doar ea scapă standardelor estetice opresive care te duc la anorexie, bulimie și alte carențe fiziologice. organele nu țin cont de gen, de revoluția sexuală. zilele astea, o inimă s-a pierdut pe drumul dintre donatorul copil și beneficiarul adult. abia asta înseamnă cu adevărat tragedie.
mulți preferă să arate bine și să fie distruși pe dinăuntru.
integralitatea fizică nu face nici cât o ceapă degerată. salvarea vine fragmentar, prin alegerea a ceea ce mai poate fi util din tine
în condiții de moarte cerebrală, de boli neurodegenerative.
corpul supraviețuiește minții celei mai sclipitoare. natura nu se sinchisește de conștiință.
ai grijă de sănătate, să poți trăi în alții.
ai grijă de ce-i al tău, să nu mai fie doar al tău