în corupție și-n durere, timpul trece mult mai încet.
un psihic căzut are nevoie de iubire, apropiații te vizitează în afara orelor regulamentare, ți-ar înlocui pastilele cu filosofia lor de viață.
la chirurgie, lucrurile sunt mai stricte și concrete, pericolul de contagiune, mai mare, leziunile se închid singure, tu nu ai control asupra lor nici la persoana a doua, nici la a-ntâia, ele există să deconspire o intervenție, nu au retorica autosugestiei, ca noi, posesorii lor de drept sau pe nedrept,
aflați în diverse stadii de recuperare. Identity is a pain in the arse, zice Zadie Smith. Bisturiului puțin îi pasă de numele, profesia, sexul și vârsta ta, are o țintă interioară pur organică.
mai ai gen dacă îți pierzi organele reproducătoare?
te consolează când cineva te laudă pentru vocea pe care nu ți-a auzit-o, doar și-a imaginat-o citindu-te?
nu putem dispărea ca banii publici murdari în inginerii complicate, sau ca preșcolarii incomozi izolați in timpul inspecțiilor, trebuie să ne descurcăm singuri cu ștergerea oricărei urme imunde, dar limbajul nu are compartiment special pentru reziduuri contaminate, cum face Celan cu ororile naziste în propria poezie: scriind, anulează sensurile cuvintelor viciate de istorie, dar pe mine cu ce m-ar ajuta înaintarea prin zăpada conceptelor pure?
frigul se simte tot mai dens pe filieră estică, nimeni nu mai poate ignora coordonatele; indiferent că își strigă drepturile în stradă sau așteaptă reluarea funcțiilor vitale pe un pat din postoperator, așteptarea dă roade: „unde-i gheață,-i răceală pentru doi”.