instinctul anticivilizație se trezește
cu fiecare șantier început prea târziu: utilajele vor domina peisajul de toamnă-iarnă
mai mult fără oameni:
termenul de finalizare se va prelungi
iar noi, locuitorii afectați, vom devia de la sensul principal
cu care ne-am obișnuit.

chiar dacă zona e delimitată de stâlpi de ghidare omologați, conuri pliabile cu leduri, dispozitive reflectorizante doar pe partea dreaptă de mers,
mereu apar urme de pisică în cimentul proaspăt turnat. constructorul e pus în fața faptului neîmplinit – uzurpatul finisaj al execuției,
nici un vinovat bun de plată.
cu-adevărat că barierele de trecere și protecție n-au fost nicicând pentru animalele
care-și marchează teritoriul discret, indiferent ce-o fi: accident, reparație, modernizare,
nu și locul crimei (omor din culpă cauzat de excesul de viteză) unde ard lumânări de două săptămâni,
nu și locul celor arși de vii acum 3 ani și 11 luni
devenit altar.