și cine își dă propriul confort pe o curiozitate științifică?

mergem pe încredere oarbă până la proba contrarie, apărută prin omisiune, imprudență sau moarte, când dai peste latura ascunsă a celui pe care credeai că-l cunoști de o viață, peste ultimele clipe înregistrate în grabă, dar cui îi mai arde să le analizeze?

din toți muritorii ar trebui să rămână o cutie neagră
prea ne-am mulțumit cu platitudini omiletice, scenarii exaltate, imagini fulgurante ale elevației sufocate de estetică.
Icar a fost primul accident de zbor fără verificări prealabile la sol. atunci era vina soarelui mediteranean, acum vorbim de grave turbulențe atmosferice care clatină aeronave considerate sigure. indiferent de terminologie, vremea și vremurile își dispută aceeași cauzalitate cu fatala eroare umană.

literatura ne-a învățat să plătim frumusețea cu viață. din Icar n-au rămas nici măcar așchii din dispozitivele protetice improvizate, poate că arheologia îi va face cândva dreptate, reconstituind povestea unui salt mult prea departe de trunchi.

abia când brațele ies din coregrafia metaforic-meteorică dictată de cultura aripilor false, ești cu adevărat liber

mai bine să respectăm natura în loc să-i imităm până la ridicol mecanismele.