Nu în grabă și nu în public

Aștepți să treacă cineva să verifice bunul mers al lucrurilor și, eventual, să le repare
sau poate invers, ceva reparând pe cineva:
un copil apărut în viața unui cuplu aflat la a doua tinerețe
un fascicul dramatic de lumină în toiul unei ploi torențiale
fragmente de frumusețe restaurate pe suprafețe dintre cele mai ingrate
exerciții de avertizare sonoră din fiecare zi de miercuri, care ne obișnuiesc din timp cu ideea de calamitate
o față brăzdată de un trecut atroce, atenuat cu mult fond de ten, pentru a putea primi o slujbă oarecare
felul cum îți calci pe inimă de hatârul altuia, fiindcă devine jenant să îi tot refuzi oferta de prietenie și să-i sporești inutil dezămagirea.
Isus a Înviat, și o face an de an, dar noi suntem mereu în așteptarea
celei mai dragi persoane dispărute din viața noastră, fără majuscule ritoase, și nu în altă dimensiune, ci în locul și momentul ei preferat din casă
sau poate așteptăm pe cineva sau ceva fără nume, care să încetinească viața asta mereu pe fugă
să dea iluzia de eternitate
dar pentru asta trebuie să admiri totul cu voce tare, fără termeni de comparație
și lumea să simtă din plin generozitatea privirii tale.
cu adevărat că așteptarea de a deveni mai bun nu are moarte
pentru cei consemnați la sol.

instalație: Kate Davies, Repercussions

instalații: Jannis Kounellis