Călătorie în India a lui Gonçalo M. Tavares, apărută în 2014 la Editura Univers în traducerea Laurei Bădescu, este un amplu poem în versuri, odisee contemporană a unei umanităţi specializate în acte la distanţă, pretext pentru un impresionant exercițiu meditativ asupra tuturor aspectelor importante care o definesc: raţiune, sentimente, istorie, cultură şi/sau civilizaţie, război, singurătate, putere, spiritualitatea ca impostură, dar mai ales cuvântul în raport cu adevărul.  Vreau să văd dacă India există şi în afara limbajului, zice Bloom. Cât de mult poate asimila textul viaţa când adevărul este analfabet, adică exact opusul schemei mentale apriorice prin care ne-am obișnuit să verificăm formal existența mai degrabă decât să o cunoaștem? Pentru Tavares, substanța adevărului se extrage continuu din empiric, iar călătoria, experiență totală în viața unui om, oferă şansa căutării, mai ales în condițiile unei fugi de la locul crimei. În plus, transfugul vede lucrurile mai intens și ultimativ. Este, cumva, obligat la sens. Pe lângă mobilitatea geografică, Bloom o resimte şi pe cea mentală: iese din preconcepţiile omului occidental despre India (şi viaţă, în general) pentru a-şi forma, la faţa locului, o concepţie proprie. Poeticul instituie adevărul ca urgență, ca stare de necesitate interioară.

După ce citeşti Călătoria, nu mai rămâi la fel. Devii conştient de minuscunoaşterea ta numai printr-o asemenea poezie de revelație, profundă şi accesibilă totodată, cu impact direct asupra cititorului, care astăzi e mai mult mimată prin epatarea unor intelectualisme de conjunctură.

–

dacă o aglomerare de litere
ar ajunge să exprime Adevărul,
atunci Adevărul n-ar mai fi atât de important
Şi n-ar mai merita vreun efort.
Pentru că adevăratul Adevăr e analfabet (nu poate fi altfel).
Lucru pe care-l strivim; lucru ce ne striveşte.

—

Aceeaşi idee obsedantă a adevărului analfabet apare şi în ciclul Plimbărilor, mai exact în cea a domnului Calvino:

Nu mă interesează neapărat acurateţea epistemologică a lui Tavares, ci vocaţia insolitului, talentul de fantazare a unei gândiri logosceptice, situațiile în care ruta logică deviază fără şoc în derută.