Înţelesul unui poem nu poate fi decât tot un poem. Prin simpla rearanjare, tăiere sau regrupare a versurilor, se obţine o variantă de sine stătătoare a originalului. În spiritul nonconformist al lui Tzara, care nu avea încredere nici cât negru sub unghie în discursul critic, am făcut un colaj comprimat din Omul aproximativ:

clopotele răsună fără motiv şi noi la fel

apa râului şi-a spălat atât de mult albia

încât până şi lumina alunecă pe unda netedă

şi cade-n adânc odată cu greaua strălucire a pietrelor

de ce să căutăm capătul lanţului ce ne leagă de lanţ

răsunaţi clopote fără motiv şi noi la fel

vom face să răsune în noi paharele sparte

monedele de argint amestecate cu falsele monede

rămăşiţele sărbătorilor izbucnind în râs şi-n furtună

te înşeli singur

te îndopi cu incestuoase poziţii pe treptele de calvaruri

gelozia-ţi ţâşneşte din strâmtul simulacru

ce strânge timpu-n punga vieţii tale

tu nu pricepi viaţa decât în exemple verificate

în timp ce-mbătrâneşti fără să ştii de ce-ţi ruginesc

ţâţânile capului

în jurul iubirilor cu dureroase inconsecvenţe pe care le mimează revoltele

saluturile prea scurte

în hotelurile cu strict calculata jenă

în care până şi dragostea nu-i decât o nevoie prăfuită de legendă

singuri în ecoul propriilor noastre lătrături de unde mentale

şi uzura păcatelor noastre evoluează

fără sateliţi într-o lume strâmtă

omule cu ameţitoare tumbe în spaţiu

am văzut animalele sentimentele omeneşti

legându-se grosolan între ele

arborele suge răşina din gamelele inimilor toride

pe drumul imberb unde cuvântul brodează înălţimea

pădurea gâfâind a urcat până-n vârful concepţiei matematice dar răcoarea de-amurg a spiritului va potoli în curând foamea noastră de lumi

şi va întuneca bucăţile de viaţă depuse de noi din treaptă-n treaptă

hărţuiţi cum suntem de microbienele prevederi ale gândurilor

gura strânsă-ntre două veşti contrare se-agaţă

precum lumea neprevăzută-ntre fălcile ei

şi-n ciuda citadinei mocirle a sentimentelor noastre

afară e alb. mai alb decât orice experienţă

scoici şi pietre de zidărie stratificate-n etajele de proverbe

bântuie moartea zilnică ziua mea-i o plăpândă insomnie

râde pe faţă şi plânge pe dos

vântul coseşte pletele speranţelor noastre

pace peste exteriorul acestei lumi răsturnate-n tiparul unanimelor aproximaţii

şi peste-atâtea altele şi peste-atâtea altele

TRISTAN TZARA, Şapte manifeste DADA. Lampisterii. Omul aproximativ, ediţia a II-a, revizuită. Versiuni româneşti, prefaţă şi note de Ion Pop, Editura Polirom, 2016

Max Ernst, Cormorants, 1920

Jonathan Ducruix