Născut în New Jersey în 1978 şi mort la începutul anului 2012 în urma unor complicaţii ale bolii de plămâni de care suferea, Morgan Lucas Schuldt face parte dintre scriitorii performativi care refuză tranzitivitatea limbajului poetic, impusă în poezie de mai vechii lui compatrioţi, adepţi ai discursului democrat, accesibil. Deşi a renunţat la cariera de avocat în favoarea unei poezii insolite, el refuză, totuși, eticheta experimentalismului în producereea propriilor texte.
Pentru Schuldt, scrisul este un act cu multiple provocări, justificate de ofensiva împotriva sechelizării verbale, a aparentei sale va-labilităţi. Poezia trebuie să exploreze capacitatea maximală de expresie, care poate duce la redimensionarea ei reală. Poetul acţionează ca un operator de limbaj care refuză liniaritatea și recurge la tranşări, regrupări, asocieri, suprapuneri, omisiuni – fără a fi adeptul unei anumite metode – pentru a determina producerea unor mutaţii omofonice şi omografice. Expresia, ca şi sintaxa, devine extrem de mobilă și divergentă. Nu interesează enunţarea definitivă, axiomatică, ci procesul de generare şi autogenerare textuală, de extensie/propensiune în pofida limitelor comunicării. „no ampling word-/ dims into grammar.” Cuvintele nu îşi propun să semnifice ceva coerent sau inteligibil, ci să submineze modul nostru formatat, simplist de a le percepe: „we tend to meaning to too neateningly.” De aici nevoia de jonglerie, de practică susţinută, de reanimare grafică şi semantică. Mai degrabă ostensori, cuvintele etalează potenţialul combinatoriu, de distorsiune, răs-tălmăcire, calchiere, reciclare în regim hiper-, uzând de pan- și paragramatisme: Atlass atless at last. Asistăm, așadar, la o inepuizabilă disponibilitate speculativă şi spectaculară, cu un pattern greu de definit, care oscilează între organicitate, meta- şi intertextualitate: „Let the density of poems’ sounds be their hyperventilation. And, conversely, the wordplay that spins «meaning» off in multiple directions, let that be their ventilation.” Grafemele inedite de tipul somethingth, w/out se obţin dialectic, prin deconstrucţie-reconstrucţie, prin deformare-reformare a corpului grafic clasic. Eros are o rădăcină cu dublet consonantic: err, eroare, greşeală, alibi numai bun pentru un demers poetic atipic, combativ şi combatant în „violenţa lui graţioasă”.
L-u-n-g-u-a-g-e se impune ca un concept complex care permite sinteza între detaliul anatomic al eului biografic şi limbajul sures-citat; autorul îşi asumă, la sfârşitul cărţii, toate modelele şi influenţele poetice. Hymnself. Lung-ache devine lang-ache, plămânul şi cuvântul au aceeaşi durere comună, sufixată, de cucerire a hazardului sunet cu sunet, literă cu literă. Textele sunt cu atât mai versatile şi imprevizibile cu cât refuză tentaţia confesiunii autobiografice. Ceea ce îl interesează pe Schuldt este să acționeze ca intelect, ca inteligență poematică aptă să reconceptualizeze paradigma poetică prin deturnări când ludice, când grave, când ironice. De fapt, sensul nu mai e o convenţie apriorică, ci un continuu proces de negociere între cuvinte, de creare de noi proximităţi: curious/coeurious, solipsis/ soulipsism, separate/ sayparate, air/err, kiss o.clock in the morning, seeclusion, mon cher/ mon share, nounsense, sumthing, occupliable, ambigracious, thistinctions, eloqwhence, apologeyesing, roamembered, envything, vocables, from inskied out, rescindence, lacknowledgements… Generarea secvenţială prin dezmembrare precisă, chirurgicală, repune cuvântul în categoria pozitivă a unei noi libertăţi, de ordin fractalic: „Spreading it out piece by piece into a freedom that living know nothing of”. Actul poematic seamănă și unui foraj, unei arheologii care contestă caracterul definitiv al vorbirii ca act reflex, inconștient, comod, pur utilitar: „Steady stabwork/ through layer – names”, ca în maniera poetei Rae Armantrout: „Fumbling for the live nerve/ under dead strata.”