matter matters a lot.

îi sunt profund recunoscătoare, pot dovedi asta prin fapte, nu prin vorbe goale. folosesc materii/materiale cu sinceră bucurie, gratitudine.

ar trebui să respect vechea ierarhie a subiectului triumfal printre obiectele care îi stau la discreție, să le consider inferioare doar fiindcă n-au virtuți cognitive, deși îmi umilesc orice încercare de-a explica mecanisme simple de funcționare.

 mi-au preluat cam toate atributele casnice: spălat, gătit, curățat. distracția și plictisul li se datorează în aceeași măsură. mă parazitează la fel cum le parazitez și eu pee le (ăsta da spirit de reciprocitate!)

îmi dotează spațiul în cele mai mici detalii, ele mă definesc, ele îmi racordează mintea la lume, îmi trădează snobismul (mai multe cărți cumpărate decât citite).

printre ele trăiesc confortabil apocalipsa pe care o văd la tv: Australia vs. Finlanda, iadul pe pământ vs. ritualul de jelire a ghețarului topit. intangibilul ține dezastrul la distanță, îl face pe jumate ireal.

orice cutremur mă va surprinde aici, sub tocul ușii mele, fără zăpada care îmi lipsește, care scotea orașul din austeritate și mă obliga la o relație specială cu ghetele: tălpi aderente, risc minim de derapaj, fără accidente.

obiectele n-au capriciile animalelor de companie, n-au nevoie de dovezi de afecțiune și abia asta înseamnă loialitate.

abia familiaritatea cu ele, întreruptă când și când de o sporadică defecțiune menține starea de lucruri și starea mea de bine.

un simplu baton anticearcăn crește moralul. abia în oglindă începe clamata schimbare la față, în prima oră a dimineții (nu sărbătoare religioasă, ci minim respect de sine, și tot suntem pe ultimul loc la consumul de săpun și pastă de dinți!)

n-aș fi dispusă să renunț decât la ce s-a demodat sau nu mai poate fi reparat.

abia când treci la triat-reciclat-distrus, conștientizezi nevoile multiple, dependențele dezvoltate pe imposibilul drum de revenire la simplitate.

câtă ipocrizie în ipoteza insulei pustii! ne-am lua casa cu totul în spinare, cum umplem inutil (port)bagajele când plecăm în concedii cu familiile: ridicolele mărunțișuri, necompromise de perversitatea teoriei

sau a altui fel de discontinuitate.

modelul comparativ încă funcționează, dă în vileag inconsecvențele unei femei contemporane, ca mine, într-una din zilele ei obișnuite:

 „lucruri” mai mult răzgândite decât gândite,

 planuri modificate din mers, suprapuse, abandonate.

falsa alegere. falsa alternativă. doar biată alternare între obișnuință, inerție, improvizație, îndatorire/îndatorare.

autolegitimare-autodelegitimare,

 amorsare-dezamorsare de situație.

 te aduni, te delași. restricții. autoflagelare.

„lucruri” făcute de mântuială, pe jumătate, în ciuda dimineții care promite un motor turat la maxim.

scadență. completare. rectificare. momente de zel compulsiv.

 bilanțuri mai mult pe minus: 1. azi nu am vorbit cu nimeni – și abia de aici începi să simți cum îți pier autosugestia, buna dispoziție, cum conținutul turnat în povești pe fb are efectul pământului turnat în propria groapă, dar astea sunt neglijabile accidente emoționale care nu trebuie sa afecteze în vreun fel programul.

2. și azi au rămas „lucruri” cărora nu le poți spune pe nume,

consolarea ca un bec de rezervă, o baterie, o lumânare pentru orice eventualitate (oamenii au dubluri doar în filme și rezerve doar pe băncile sportive.)

pentru a câta oară graba strică treaba:

confirmare- anulare- reprogramare- embargo emotional

exerciții fitness, asincronie minte-mușchi-suflet,

creierul în izometrie.

cine e plătit să te-împingă de la spate, să-ți reîmprospăteze memoria

chiar își merită banii.

constrângerea te ține în priză, te face util lumii.

orice obiecție identitară cedează în fața obiectelor tot mai performante, tot mai infidele, marșând triumfale printre oameni:

Miss & Mister Thing

 în nedisimulata lor splendoare.