Unele instalaţii spun mai mult prin ceea ce nu arată. Cum avertismentul explicit, facil al lui Magritte (conform căruia un obiect nu e niciodată identic cu reprezentarea lui) nu mai este considerat un mijloc de expresie valid, artiştii recurg la contradicţie, problematizare sau elipsă. Heart is not a metaphor a lui Robert Gobel propune un ansamblu de instalaţii în care obiecte familiare, plasate într-un context nou, se înstrăinează de semantica lor utilitară.

Directe, aerisite, dar ciudate în acelaşi timp, instalaţiile adâncesc distanţa dintre conceptul absent, inima, şi reprezentările sale spaţiale inadecvate, pentru a denunţa abuzul de metaforizare la care a fost supus nucleul subiectivitatăţii. De altfel, dimensiunea interioară, abstractă, se apropie mai mult de adevărul unei nonreprezentări şi trebuie să i se respecte acest caracter. Lucrările sunt o formă de explorare a limitelor cunoaşterii noastre empirice şi a suprainterpretării realităţii interioare, propunând procesul invers, al demetaforizării, pentru recuperarea adevăratei naturi a intimităţii. Uneori, este mai bine ca un obiect să rămână în zona incognoscibilului decât să fie perceput prin intermediul unei forme de expresie care îl distruge. Spaţiile austere alese de artist sunt replici perfecte la obscenitatea vizuală şi discursivă, înţeleasă ca o categorie a excesului, a prea-multului, a simulacrului în care a au ajuns să se complacă oamenii.