imagini: Rareș Helici, Vă vedem din Sibiu, a 455-a zi de protest

//

așa este, oameni buni, de la o vreme, nu te mai paște nici un pericol.
majoritatea aveți o vârstă respectabilă, am ajuns să mă simt una de-a voastră fiindcă șansele ca cineva să ne mai dorească pentru corpurile învinse de atâta stat pe loc, supraexpuse în fotografiile de la protest
sunt aproape nule.
bătrânețea și prietenia dezamorsează seducția, ce atu imbatabil pentru cauza noastră!
poate și voi trăiți aceeași nedreptate ca mine, de a fi tânăr pe dinăuntru și a te conforma la decența dictată de biologia-n decădere.
vă urmăresc profilurile virtuale, nici animalele de companie nu reușesc să vă camufleze singurătatea. poate și voi ați trăit un scurtcircuit la un anume moment al vieții, care v-a lăsat cu nostalgia a ceea ce ați fi putut deveni, cu mult peste ceea ce sunteți.
aveți tristețea și anduranța celor care nu mai au nimic de pierdut. la vârsta mea, încă am atâtea de pierdut, îmi spune cine nu mă cunoaște destul.

//

primăvara dă un blând ultimatum privirii noastre ignorante.
pentru tot mai mulți, naturalul a ajuns clișeul autoindus, prăfuit al frumuseții aruncate la marginea drumului, printre celelalte dejecții ale nației needucate.
umplem spațiul unei memorii care nu ne mai aparține cu imagini tăiate de device-uri smart
iar teama de invazia giga și terra e prea abstractă în fața marii momeli a pieței, a comodității de a nu-ți mai exploata resursele interioare așa cum trebuia, așa cum încă se mai cere în numele unei ordini apuse, a mândriei naționale, a gânditului românește.
să îmi fur in continuare căciula precarității, după o tradiție izolaționistă de secole, sau să solicit ajutor extern de la entități comerciale și juridice de succes
cu vastă experiență în patentarea minunilor tehnologice, în păcălirea testelor prin complicitate cu legea (rigor(ism) mortis legal sau global)?
n-o să am niciodată intensitatea magmatică a confesiunii tale, dragă Rodica Drăghincescu,
fiindcă unii vulcani dorm prea mult pentru biata măsură a vieții de om, iar eu sunt unul care-și ține exaltarea în fașă de când se știe
de teamă că forța promisă s-ar reduce la fâsul unei petarde.